UPDATE Codul portocaliu închide şcolile în Bucureşti. Patru judeţe din sudul ţării, în aceeaşi situaţie

Ultima actualizare:

UPDATE Autorităţile din patru judeţe au luat, de asemenea, decizia de a închide şcolile marţi, din cauza codului portocaliu de ninsori şi viscol.

În judeţul Argeş, inspectoratul şcolar a decis închiderea tuturor unităţilor de învăţământ, iar orele vor fi recuperate în data de 6 aprilie 2013, conform declaraţiilor inspectorului inspectorul şcolar judeţean Florin Gardin pentru adevarul.ro.

În judeţul Olt, toate unităţile şcolare vor fi închise. Este vorba despre 174 de grădiniţe, şcoli şi licee, în care învaţă peste 52.000 de copii.

În judeţul Brăila vor fi închise 15 unităţi şcolare din învăţământul preuniversitar. De asemenea, o parte din şcolile din judeţul Buzău vor fi închise.

Codul Portocaliu de ninsori abundente şi viscol va intra în vigoare marţi dimineaţă la ora 4.00.

Meteorologii au anunţat că va ninge abundent, va bate vântul cu putere, iar ninsoarea care se va aşterne va fi troienită.

Şi poliţiştii de la Rutieră îi sfătuiesc pe bucureşteni să lase maşinile acasă şi să circule mâine cu mijloacele de transport în comun. Guvernanţii s-au întâlnit azi într-o şedinţă de urgenţă cu autorităţile din teritoriu, pentru a pune la punct toate detaliile.

Pe lângă Bucureşti, Codul Portocaliu va fi instituit în 9 judeţe din sudul ţării: Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov,  precum şi nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde va ninge local abundent.

Viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cirese piata slatina olt   foto alina mitran (6) jpeg
image
image
image
image
image
image
trandafiri, freepik jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
carte veche jpg
branza jpg
sebastian si roberta jpg
aeroport brasov jpg
foisorul de foc jpeg
vreme jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net