Scăpăm de cozile de la impozite! Vom plăti cu cardul

10-utile-foto-1.jpg

Guvernul a aprobat cadrul legal pentru plata taxelor cu cardul, online şi la Trezorerie, din 2015

Cozile infernale de la administraţiile financiare vor deveni istorie, promit guvernanţii. Din 2015, toate dările la stat se vor putea plăti cu cardul, de la bancomatele băncilor sau online, a anunţat Ioana Petrescu, ministrul de finanţe.

Vă amintiţi îmghesuiala şi balamucul la ghişee de la începutul anului? Toată lumea ar vrea să beneficieze de reducerea de 10% la plata impozitelor şi se formează cozi interminabile. Am putea scăpa de această problemă din 2015, cel mai probabil în jumătatea a doua a anului.

În loc să pierdem timpul la cozi, am putea plăti taxele şi impozitele către stat, cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei, din 2015, conform unei ordonanţe aprobate de Guvern, scrie Mediafax. 

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat, că, potrivit acestei reglementări, comisioanele bancare sunt de 0,3% şi vor fi suportate din bugetul de stat, nu de către contribuabili sau de către instituţiile cărora le sunt plătite diferitele impuneri fiscale. Demnitarul a precizat că primul pas este ca Trezoreria să devină ”acceptator de plată”, adică să poată recepta plăţile cu cardurile bancare, etapă care ar putea dura circa 6 luni. De aceea, mai întâi va fi posibilă plata online, până ce trezoreriile vor avea cititoare de carduri, scrie Mediafax.

În actul normativ se arată că Trezoreria Statului va fi autorizată să presteze acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii. Vor fi acceptate cardurile Mastercard, VISA sau altele.

Trezoreria va accepta conectarea la un sistem de plată numai în anumite condiţii, printre care se stabileşte limitarea comisionului perceput fiecărei tranzacţii, nefiind acceptate comisioane fixe sau alte costuri suplimentare, cum fac băncile. Comisioanele interbancare pentru aceste  tranzacţii vor fi de 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit şi nu vor fi acceptate alte costuri sau comisioane, a precizat Ioana Petrescu, ministrul de finanţe.În plus, operatorii sistemelor de plăţi, adică băncile şi terzoreriile, vor fi obligate să promoveze către populaţie plata, cu cardul sau online, a taxelor şi impozitelor.

Statul suportă cheltuielile

Zoom
Foto: shutterstock

Bugetul de stat sau, după caz, cel al Trezoreriei, suportă cheltuielile pentru introducerea şi menţinerea în stare de funcţionare a acestui sistem nou de plată. Guvernul estimează costuri la bugetul de stat de 700.000 de lei pentru anul viitor şi 1,2 milioane lei pentru 2016, iar la bugetul local de 2 milioane lei în 2015 şi 2,3 milioane lei în 2016. Serviciile ar putea fi extinse şi pentru firme, prin ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice, care va stabili tipurile de plăţi ce pot fi achitate prin acest sistem, nivelul comisioanelor şi cine suportă comisionul. În prezent, contribuabilii îşi pot achita taxele şi impozitele în numerar la casierii, prin virament bancar sau mandat poştal.

"Vom fi prima ţară din lume"

Zoom
Ioana Petrescu, ministrul finanțelor publice

Ioana Petrescu, ministrul finanțelor publice: ”Sunt optimistă că impozitele şi taxele pentru 2015 le vom plăti cu cardul la Trezorerie. Spun 2015 pentru că, ca Trezoreria să devină acceptator de plată, este un proces mai îndelungat, între 6 şi 12 luni. Dacă vom implementa rapid procedurile, vom fi prima ţară din lume care va avea un punct unic de plată cu cardul pentru toate taxele şi impozitele”, a spus ministrul de finanțe, Ioana Petrescu, citată de Mediafax.

Citește și