Scandalul cu amanta i-a fost fatal: ce s-a întâmplat azi cu primarul Nichita

Ultima actualizare:

    Gheorghe Nichita a fost reţinut vineri, 1 mai, pentru 24 de ore. Tribunalul Bucureşti a decis ulterior să fie cercetat în libertate sub control judiciarFoto: Mediafax
Gheorghe Nichita a fost reţinut vineri, 1 mai, pentru 24 de ore. Tribunalul Bucureşti a decis ulterior să fie cercetat în libertate sub control judiciarFoto: Mediafax

Inevitabilul s-a produs în scandalul în care este implicat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi, şi fosta lui iubită, Adina Samson.

Primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi din cea de preşedinte al PSD Iaşi.

El spune că a avut o discuţie cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi că i-a adus acestuia la cunoştinţă decizia luată.

Nichita a mai afirmat că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.

"Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate", a adăugat Gheorghe Nichita, potrivit Mediafax.

Noul preşedinte al PSD Iaşi, Victorel Lupu, este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.

Gheorghe Nichita este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi alte infracţiuni, fiind acuzat de fosta iubită, Adina Samson, că a pus anumite persoane să o urmărească şi s-o ameninţe.

Adina Samson spune că era terorizată de modul în care o supraveghea primarul Nichita
Adina Samson spune că era terorizată de modul în care o supraveghea primarul Nichita

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
Bloc apartament fatada Bucuresti locuinta FOTO Shutterstock
bani pensie jpg
parlament1 jpg
Al Di Meola  jpg
ananas rubyglow jpg
Avion cargo Boeing 747   800 shutterstock 527865682 jpg
casatorie creier jpg
valuri de 10 metri frutuna pe mare jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net