Săptămână neagră pentru trei familii

Ultima actualizare:

    Cele mai multe  nenorociri au avut  loc în Vaslui
Cele mai multe nenorociri au avut loc în Vaslui

Tragedii pe bandă rulantă în ultimele zile, în care au fost implicaţi copii. Prima nenorocire are loc în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde un adolescent de 17 ani s-a spânzurat de ţeava caloriferului, în toaleta unui salon.

Trupul băiatului a fost descoperit de către o infirmieră a Secţiei ORL, acolo unde acesta era internat singur din data de 19 ianuarie, cu diagnosticul „otită purulentă”.

Tot la Vaslui, trei copii de 4 luni, 9 şi 12 ani, lăsaţi singuri în casă, au fost găsiţi inconştienţi după ce au inhalat gaze emise de un generator care funcţiona cu benzină. „Când mama a venit acasă, şi-a găsit toţi copiii leşinaţi, având inspiraţia să-i scoată imediat afară, la aer. Astfel, micuţii şi-au revenit până la sosirea ambulanţei”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui. 

Nu la fel de norocos a fost un băieţel de 10 ani din Borşa, judeţul Maramureş. El nu a mai putut fi salvat dintr-un incendiu care a cuprins casa în care locuia. Copilul era singur acasă când a izbucnit focul, cel mai probabil de la un scurtcircuit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net