Românii fug din Italia, de frica seismelor

Ultima actualizare:

    FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Doi români au plecat deja din Italia, din zona unde pământul se mișcă necontenit de câteva zile. Alți doi cetățeni români au cerut ajutorul pentru a fi repatriați.

Peste o sută de cutremure au urmat după cel devastator din 30 octombrie, de magnitudine 6,5 pe scara Richter în centrul Italiei, între Norcia, Preci și Castel Sant’Angelo sul Nera (Umbria).

Sunt mii de români în acea zonă, dar nici unul nu a fost rănit. Se cunoaște, până la această dată, că un bărbat român, de 56 de ani, a fost găsit mort luni dimineață (31 octombrie) la ora locală 6.40, într-o mașină, în localitatea Accumoli, din regiunea Lazio,

Ambasada României la Roma s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile italiene cu privire la decesul cetățeanului român, care a survenit la 24 de ore după producerea seismului.  Cauza decesului urmează a fi stabilită în perioada următoare. Ambasada României la Roma este în contact cu familia cetățeanului român, fiind pregătită să acorde asistență în vederea repatrierii.

Nu sunt români răniți, dar au rămas fără case

Din verificările efectuate de MAE, până acum nu există cetățeni români spitalizați în urma cutremurului.

De asemenea, o mare parte dintre cetățenii români care și-au pierdut locuințele în urma cutremurului din 30 octombrie 2016 au fost transferați în hotelurile din zona lacului Trasimeno, regiunea Umbria, informează MAE. Misiunea diplomatică de la Roma este în legătură cu autoritățile locale pentru a afla informații cu privire la cetățenii români rămași fără adăpost, precum și locațiile exacte unde au fost mutați.

Doi cetățeni români din zonele calamitate au solicitat sprijin pentru repatriere, aceştia urmând să se deplaseze în România în perioada imediat următoare. Alți doi cetățeni români care ceruseră sprijin pentru repatriere se află în drum spre România.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Roma s-a deplasat astăzi în zona afectată de cutremur din regiunea Umbria, pentru a oferi asistență consulară cetățenilor români.

Atât Ambasada României la Roma, cât şi Consulatul General al României la Bologna continuă monitorizarea situației, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
1 control medical 1402173971 jpg jpeg
ghiozdan shutter 1082255939 jpeg
vouchere de vacanta jpg
uscare par jpg
image png
moda in perioada comunista, expozitie la muzeul judetean olt   foto alina mitran (10) jpg
mihaela bilic instagram jpg
gradinita pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net