Românca supranumită «ucigașa cu umbrelă» a fost eliberată condiționat

Ultima actualizare:

    Doina Matei a fugit de la locul incidentului, fiind arestată după câteva zileFoto: EPA
Doina Matei a fugit de la locul incidentului, fiind arestată după câteva zileFoto: EPA

În aprilie 2007, românca Doina Matei a ucis-o pe italianca Vanessa Russo, căreia i-a înfipt o umbrelă în ochi la metrou în Roma. La aceea vreme, Doina avea 19 de ani, lucra ca prostituată în Italia şi avea un copil de crescut.

Ea a fost condamnată la 16 ani de închisoare, însă recent, după ce a ispășit jumătate din pedeapsă, românca a solicitat și obținut de la Tribunalul de Supraveghere din Venezia încredințarea în probă către serviciile sociale, măsură alternativă detenției care se poate acorda persoanelor condamnate la cel mult trei ani sau deținuților care au o pedeapsă reziduală de maximum trei ani.

Potrivit Gazeta Românească, femeia va lucra la o cooperativă socială din Venezia și va trebui să-și stabilească reședința tot acolo cu obligația de a nu o schimba fără autorizarea magistratului de supraveghere. Va putea ieși din locuință de la ora 6.00 la ora 22.00, însă nu i se permite să părăsească provincia sau să călătorească în străinătate. Pentru uciderea Vanessei, românca mai are de ispășit trei ani.

Nino Marazzita, avocatul româncei, subliniază că, având în vedere diferitele cazuri de omor din culpă, Doina Matei face parte din categoria condamnaților care au ispășit cele mai lungi perioade de detenție fiindcă că a fost victima ”climatului antistrăini” care exista la momentul emiterii sentinței.

Incidentul care a dus la condamnarea Doinei Matei

Incidentul care a dus la condamnarea Doinei Matei s-a petrecut în staţia metrou Termini din Roma. După o ceartă cu Vanessa Ruso, românca i-a aplicat o lovitură în ochi cu vârful umbrelei. În urma loviturii, tânăra italiancă a fost spitalizată, însă a doua zi a decedat. Doina Matei a fugit de la locul incidentului, fiind arestată după câteva zile. Analizele efectuate asupra cadavrului au scos la iveală faptul că tânăra era dependentă de droguri. O parte a opiniei publice din Italia i-au ţinut partea Doinei, fiind convinşi că aceasta a fost agresată şi provocată şi că doar s-a apărat cu umbrela.

Citiţi aici ce spun rudele victimei despre eliberarea Doinei Matei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net