Român arestat pentru un jaf de peste 3 milioane de euro în Austria. Ar fi furat 4.500 de telefoane

Ultima actualizare:

    Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un român de 55 de ani, care locuieşte în Blaj (Alba), a fost arestat în baza unui mandat european emis de autorităţile din Austria. Ţ. Constantin e acuzat că face parte dintr-o grupare care a furat, într-o singură zi, 4.500 de telefoane mobile, în valoare de peste trei milioane de euro.

Curtea de Apel Alba Iulia a emis un mandat de arestare, iar individul va fi predat autorităţilor din Austria, scrie adevarul.ro. ”La data de 08.12.2019, grupul a pătruns în incinta Companiei A1 TELEKOM Austria AG, din Hagenbrunn, Austria, de unde a sustras 4.500 de bucăţi telefoane mobile marca Samsung, Apple şi Huawei, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3,3 milioane euro”, se arată în mandatul european emis pe numele românului. ”Persoana are antecedente penale, fiind condamnată în 1998 la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru infracţiunile de viol calificat săvârşit împreună cu un minor, în 2016 la amendă pentru conducerea a unui vehicul fără permis, precum şi la pedepse cu închisoarea şi amendă în perioada 2005 – 2017, pentru intrare şi şedere ilegală după expulzare și furt, săvârşite pe teritoriul Germaniei, Austriei, Sloveniei, Danemarcei şi Finlandei”, se mai arată în documentul Curții de Apel Alba Iulia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
lipsa medici stetoscop in cui shutterstock 1348696283 jpg
jan cel mai batran lenes guinness world records jpg
chipsuri jpeg
padure pixabay jpg
furtuna Italia tren  jpeg
parfum_shutterstock 1498408832 jpg
zone depromenada in cucuresti calea victoriei jpeg
Femeie bolnava in pat - eutanasiere - ingrijire FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net