Regele Mihai se întoarce acasă după 1.116 zile

4-5-act-1-5col-gettyimages-50864726.jpg

Regele Mihai, la Castelul Peleş, în 1946, cu un an înainte de a pleca în exil

Curg lacrimi, se aprind lumânări şi se înalţă rugăciuni pentru odihna Regelui Mihai, trecut în nefiinţă marţi, 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia. Zeci de oameni şi-au aşternut deja gândurile în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş, alţii au adus flori la Palatul Regal. Tristeţe nemărginită la plecarea dintre noi a ultimului Rege al României, pentru care ţara va ţine trei zile de doliu.

În iunie 2008, Regele Mihai păşea pentru prima oară, după 60 de ani, în Castelul Peleş, pe la intrarea de onoare a reşedinţei regale din Sinaia. Se întorcea acasă, la Peleş, locul mult iubit. Ieri, când ceasul arăta ora 11.00, o carte de condoleanţe a fost deschisă în vestibulul intrării oficiale pentru ca oamenii să-şi aştearnă gândurile, la plecarea Regelui în Ceruri. 

Zoom
Elveţia - Reşedinţa din Aubonne

 

„S-a stins un mit. Credeam încă în ceva. Rămas bun, Majestate”, a scris unul dintre turiştii care au vizitat Castelul Peleş. „Drum lin, Majestate”, „Un mare om. Respect din tot sufletul. Vă mulţumesc că am trăit în timpul dumneavoastră”, au scris alţii. Printre cei care au vrut să aducă un ultim omagiu s-a numărat şi o  româncă stabilită de ani buni în Spania şi care a venit în vizită în ţară. „Foarte greu, după atâţia ani în care am fost plecată afară. Tot timpul l-am respectat pe Rege şi este o tristeţe pentru mine, acum, că a murit. Multe condoleanţe”, a spus femeia. La rândul său, un moţ din judeţul Cluj a venit la Peleş pentru a păstra un moment de reculegere. „Sunt foarte emoţionat. Nici nu am cuvinte să vă descriu. Am vrut să păstrez un moment de reculegere aici”, ne-a mărturisit Marian Tripon.

Zoom
Sinaia - Castelul Peleş

 

Între timp, în Elveţia, la reşedinţa Regelui din Aubonne, familia, angajaţii Casei Regale, măicuţele care l-au îngrijit pe Rege în ultimul an, IPS Mitropolitul Iosif şi un preot ortodox de la Mitropolia Europei Occidentale au rostit o primă rugăciune, marţi seară. De altfel, în fiecare seară, până duminică, 10 decembrie, vor fi spuse rugăciuni la reşedinţa din Aubonne, locul în care Regele s-a stins.

Zoom
Bucureşti - Palatul Regal

 

De asemenea, în mai multe biserici din ţară s-au făcut slujbe pentru Rege, iar, miercuri, 6 decembrie, Guvernul a decis ca ţara să fie în doliu în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie. În aceste zile, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Zoom
Curtea de Argeş

 

Pentru ultima oară, Regele se va întoarce în ţară, miercuri, 13 decembrie, după 1.116 zile în care, fără să vrea, din cauza bolii necruţătoare de care a suferit, a stat departe de România. Ultimul exil s-a încheiat. Acum, se va putea odihni pentru totdeauna acasă!

 

Citește și

  • regele carol al II-lea

    Regele Mihai I al României a murit astăzi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani. Bolnav de cancer, Majestatea Sa a fost internat de mai multe săptămâni într-o clinică din Elveția, într-o stare de accentuată slăbiciune fizică, după ce suferise o intervenție chirurgicală. Mihai I a avut o relație dificilă cu tatăl său, regele Carol al II-lea. Încă din fragedă pruncie, Mihai a înțeles că în familia sa există o problemă majoră între tatăl și mama sa. Iar cel vinovat de cele ce se petreceau nu putea purta decât un singur nume, Carol al II-lea, tatăl său, un individ aproape complet diferit de fiul său, Mihai, dar și extrem de infidel, nu doar femeilor din viața sa, ci și Coroanei.

  • Fostul președinte al României, Ion Iliescu, și-a exprimat regretul față de dispariția Regelui Mihai, despre care a spus că și-a făcut datoria cu onoare. Iliescu pare că a uitat la ce tratament umilitor l-a supus în 1990, când a fost alungat din țară.

  • foto

    Regele Mihai I s-a stins din viață marți, 5 decembrie, la ora 13.00 în locuința sa din Elveția. Cea care i-a fost alături în ultimul ceas a fost Principesa Maria. Majestatea Sa anunțase pe 2 martie 2016 că se retrage din viața publică, la scurt timp după ce fusese diagnosticat cu leucemie și cancer de piele. Prerogativele sale au fost preluat de Pincipesa Margareta, care potrivit Statutului Casei Regale, a primit apelativul de regină după decesul tatălui său. Viața regelui Mihai I a fost una amrcată de intrigi, trădări și așteptări, însă în ciuda elementelor negative care au existat , el și-a concentrat energia și către activități menite să ăi aducă un strop de mulțumire, dacă nu chiar de fericire. Una dintre pasiunile regelui a fost sportul, îndeosebi cel practicat iarna.

  • Guvernul a decis stabilirea a trei zile de doliu național pentru decesul Regelui Mihai I, în 14, 15 și 16 decembrie. Pe 13 decembrie, trupul neînsuflețit al regelui va fi adus în țară din Elveția și dus direct la Castelul Peleș. Datele și durata doliului au fost stabilite marți seară într-o întâlnire desfășurată la Guvern, la care au participat reprezentanții mai multor instituții guvernamentale și cei ai Casei Regale