Reacția lui Valeriu Gheorghiță depre bradul făcut din doze de vaccin. Este sau nu periculos?

Ultima actualizare:

    Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19

Deși creatorii conceptului și-au dorit o idee inovatoare de Crăciun, în contextul pandemic, pentru a înlocui bradul tradițional, și l-au creat din recipiente de vaccin, un val de critici și sancțiuni a fost răspunsul „proiectului” lor, fiind considerat un caz de indisciplină ecologică. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a vorbit, la rândul său, pe marginea subiectului.

Gheorghiță a explicat vineri, că, într-adevăr, cele peste 19.000 de doze de vaccin Pfizer și Moderna folosite pentru realizarea bradului de Crăciun la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din București reprezintă deşeuri medicale, dar nepericuloase, iar riscul biologic era zero în acest sens. La scurt timp după montarea bradului cu pricina, Garda de Mediu a fost sesizată și a amendat cu 90.000 de lei coordonatorul centrului de vaccinare, dar şi firma care trebuia să ridice deşeurile medicale.

Întrebat vineri, 10 decembrie, într-o conferință de presă, despre bradul din doze de vaccin și despre amenda respectivă, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: „Nu vreau să discut decizii şi hotărâri ale instituţiilor statului, în momentul în care experţi din această instituţie, Garda de Mediu, au fost şi au constatat încălcarea unor reguli şi au aplicat anumite sancţiuni”. Gheorghiță a explicat însă că acele flacoane din care a fost făcut bradul sunt deşeuri nepericuloase.

„Din punct de vedere al riscului biologic efectiv, acele flacoane de vaccin sunt într-adevăr deşeuri medicale, care rezultă din activitatea medicală, dar sunt deşeuri nepericuloase. În primul rând, ele conţin vaccin. Acest vaccin se administrează oamenilor”, a spus el.

Medicul a mai precizat că aceste flacoane nu reprezentau un risc biologic pentru că nu erau contaminate cu produse biologice. „Consider că riscul real biologic era zero. Sigur că circuitul acestor deşeuri trebuie să urmeze un alt parcurs, din acest punct de vedere nu vreau să comentez aceste lucruri, dar consider că personalul respectiv este ireproşabil din punct de vedere al activităţii profesionale”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Raed Arafat și Adriana Pistol, reacții similare

De altfel, și alte voci importante din Sănătate au fost de aceeași părere: bradul nu reprezenta un pericol și a fost folosit pentru a transmite un mesaj. 

„Cei din acest centru fac parte din categoria oamenilor care s-au implicat la maximum pentru a sprijini campania de vaccinare şi pentru a vaccina”, a spus șeful DSU, Raed Arafat, care consideră că amenda de 90.000 de lei primită de şeful centrului de vaccinare este distructivă

„Amenda care a fost dată, de 90.000 de lei pentru o persoană cel puţin, dacă este dată pe persoană fizică, vă daţi seama că este distructivă pentru această persoană, este salariul ei pe un an întreg. Intenţia persoanei era una foarte bună. Riscul care să zicem a fost făcut prin utilizarea acestor flacoane este unul minim”, a spus el.

„Au vrut să transmită un mesaj”

„Au vrut să facă ceva inedit, să transmită un mesaj. Uită-te la Crăciun, aceste flacoane au salvat vieţi. Da, poate că a comis o greşeală din punct de vedere al literei legii, poate că a comis o anumită greşeală că a păstrat aceste flacoane să facă acest lucru. Dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem şi noi că intenţia a fost una foarte bună”, a mai spus Arafat.

La rândul său, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a afirmat în aceeași conferință de presă că mesajul dat prin realizarea acelui brad a fost unul în favoarea vaccinării şi acesta putea deveni un simbol internaţional.


    Reprezentanții RO Vaccinare au publicat imagini cu bradul, lăudând inițiativaFoto: Facebook
Reprezentanții RO Vaccinare au publicat imagini cu bradul, lăudând inițiativaFoto: Facebook

Bradul, lăudat de reprezentanții RO Vaccinare

„Mesajul s-a dorit să fie unul în favoarea vaccinării, un simbol care ar fi putut transforma şi sărbătorile şi România într-un simbol poate că şi internaţional. Mesajul de vieţi salvate ar fi trebuit să fie speculat şi perpetuat către toţi cetăţenii acestei ţări”, a susținut Adriana Pistol. Realizat din peste 19.000 de doze de vaccin Pfizer și Moderna, bradul, între timp desființat, a fost lăudat duminică, 5 decembrie, de reprezentanții RO Vaccinare, care au transmis pe Facebook că „este un brad altfel, pro sănătate și pro viață”.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
perseide stele cazatoare calea lactee foto shutterstock
romanca job colaj facebook pixabay jpg
litoral jpg
Netanyahu jpg
statie metrou hongyancun jpg
4 front carburanti poza mare jpg
parfum pixabay jpg
apa marii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net