Iată cum va fi vremea în weekend!

Ultima actualizare:

Sâmbătă, în prima parte a zilei, vor fi înnorări şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse, în jumatatea de nord a ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.

După-amiaza şi seara astfel de fenomene vor apărea local şi în Muntenia şi Dobrogea, anunţă meteorologii.

Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi izolat 15...20 l/mp, îndeosebi în Moldova şi la munte.

Noaptea, aria precipitaţiilor se va restrânge treptat. Vântul va avea intensificari temporare în majoritatea zonelor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar cele minime vor între 2 şi 11 grade.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru ploi slabe şi descărcari electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în timpul zilei. Temperatura maximaăva fi de 23 de grade, iar cea minimă de 10 grade.

Duminică, vremea se va răci usor, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade, iar cele minime între 1 şi 10 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări, la inceputul intervalului îndeosebi în nordul şi centrul ţării, iar începând din cursul după-amiezii şi în sud, zone în care local va ploua slab.

Vor fi mai ales averse şi trecator se vor semnala descărcari electrice. La munte, la altitudini de peste 1. 800 m se vor semnala lapoviţe şi ninsori.

Vântul va sufla moderat, cu intensificari trecatoare în toate regiunile.

În Capitală, se vor înregistra 21 de grade Celsius.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
viscol jpg
copac cazul la Sinaia foto fb Meteoplus 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net