Prinţul Charles, întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Ultima actualizare:

    A fost prima întâlnire între cei doi oameni de statFoto: presidency.ro
A fost prima întâlnire între cei doi oameni de statFoto: presidency.ro

Moştenitorul Coroanei Britanice a venit, duminică (31 mai), în România, în vizită privată. De asemenea, Prinţul Charles a avut o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. La ora 17.00, coloana oficială a prinţului a intrat pe poarta de la Cotroceni, iar cu cinci minute înainte a sosit şi şeful statului. A fost prima lor întâlnire privată.

După strângerea prietenească de mâini, Prinţul Charles şi Klaus Iohannis au schimbat câteva cuvinte despre Transilvania, iar apoi s-au retras pentru discuţii. Întâlnirea lor a durat 30 de minute, după care prinţul a pornit spre Viscri, locul în care are o reşedinţă de vacanţă.

"M-am întâlnit astăzi, la Palatul Cotroceni, cu Prințul Charles, un om care prețuiește România și care ne promovează locurile transilvane oriunde merge în lume. Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu el, mă bucur că ne reprezintă și că vorbește despre România ca despre o parte a sufletului său", a scris Iohannis pe Facebook.

Într-un comunicat transmis de către Administraţia Prezidenţială se arată că Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, a rememorat, în debutul întâlnirii, prima sa vizită la Sibiu şi a apreciat modul în care municipiul Sibiu s-a dezvoltat în timpul mandatelor lui Klaus Iohannis, contribuind astfel la protejarea moștenirii istorice și culturale a Transilvaniei.

"Președintele Klaus Iohannis a apreciat implicarea Prințului de Wales în menținerea specificului comunităților transilvane și încurajarea protejării mediului și a biodiversității din zonă. De asemenea, o altă temă de discuție a fost preocuparea comună pentru punerea în valoare a patrimoniului natural și istoric din întreaga Românie. Totodată, Președintele României a subliniat că va acorda o importanța deosebită în timpul mandatului său prezervării patrimoniului, păstrării tradițiilor istorice și ocrotirii mediului înconjurător. În acest context, Prințul de Wales a menționat experiența de succes a parcurilor naționale din Regatul Unit și a arătat disponibilitatea părții britanice de a sprijini autoritățile române în a implementa bunele practici în acest domeniu", se arată în comunicat.

Prințul de Wales a mulțumit României pentru contribuția în teatrele de operații și în combaterea terorismului internațional, ambele părţi exprimând îngrijorarea pentru evoluțiile din vecinătatea estică a României și în special din Ucraina. El i-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis invitația de a vizita Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, invitație pe care acesta a acceptat-o.

Prinţul Charles vine deseori în România, la proprietatea sa de la Viscri, până nu demult un sat izolat de la marginea judeţului Braşov. Localitatea a prins însă viaţă, după ce prinţul şi-a cumpărat aici o proprietate, pentru care a plătit 15.000 de euro.

Camilla Parker, pentru prima oară în România

Prinţul Charles nu a venit singur în România, ci însoțit de soția sa, Camilla Parker Bowles. Este pentru prima dată când aceasta ne vizitează țara și petrece vacanța în locuința de la Viscri.

Casa în care va sta are patru camere, şură şi grădină, iar peste an este închiriată turiştilor, care trebuie să scoată din buzunar 670 de lire sterline pe săptămână. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net