Prima reacţie a Elenei Udrea după scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial

Ultima actualizare:
Reporterii au creat un adevărat baraj în faţa sediului DNA
Reporterii au creat un adevărat baraj în faţa sediului DNA

Preşedintele PMP, Elena Udrea, spune că ”Traian Băsescu rămâne, ca şi până acum, ultimul bastion de independenţă în faţa controlului total pe care Voiculescu şi baronii certaţi cu legea vor să-l exercite asupra României”. De asemenea, Elena Udrea îi critică pe Călin Popescu Tăriceanu, dar mai ales pe Klaus Iohannis, care i-au cerut preşedintelui să demisioneze.

”Preşedintele Traian Băsescu a reuşit după 10 ani de mandat să ducă la îndeplinire principalul proiect pe care l-a propus românilor în 2004: independenţa Justiţiei şi un stat de drept funcţional în care instituţiile sunt puternice şi acţionează indiferent de considerente politice. Din păcate, a fost nevoie de cazul fratelui Preşedintelui pentru ca toată lumea să se convingă de acest adevăr”, afirmă Elena Udrea.

În chestiunea demisiei preşedintelui, Elena Udrea îi transmite lui Călin Popescu Tăriceanu să nu uite de biletul roz, iar lui Klaus Iohannis îi reaminteşte de legăturile cu Dan Voiculescu. ”Cât despre teoria privind demisia şefului statului, aceasta este doar o încercare a unora de a pune cât mai repede mâna pe Justiţie: poate înainte de verdictul final în dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu sau înainte ca dosarele baronilor locali să avanseze. Culmea este că  în fruntea statului până la alegeri ar veni un om precum Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului, care în 2005 făcea trafic de influenţă pe «bileţele roz» în favoarea prietenilor săi certaţi cu legea.  Daca Justiţia ar fi funcţionat la fel şi acum 9 ani, Tăriceanu ar da şi el explicaţii la DNA astazi. Iar domnul Iohannis crede că îl poate păcăli pe Traian Băsescu aşa cum l-a păcălit pe Antonescu să îşi dea demisia. Ar fi mai decent dacă s-ar gândi în context, la propria renunţare la candidatură, ţinând cont că ideea de a fi mare politician la Bucureşti i-a dat-o Voiculescu, la Grivco în 2009, când se dorea a fi prim-ministru”, mai spune Elena Udrea pentru Adevărul.ro.


    Reporterii au creat un adevărat baraj în faţa sediului DNAFOTO Facebook
Reporterii au creat un adevărat baraj în faţa sediului DNAFOTO Facebook

Vineri seară, Tribunalul Bucureşti a admis cererile procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile atât în cazul lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui ţării, dar şi pentru Marian Căpăţână, cel care ar fi intermediat afacerea sutelor de mii de euro menţionaţi în rechizitoriu. Decizia magistraţilor a venit la capătul a mai bine de opt ore de audieri şi deliberări. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost deja contestată la Curtea de Apel de avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă. Mircea Băsescu s-a întors, vineri seară, în arestul Poliţiei Capitalei, unde şi-a petrecut şi noaptea anterioară, după ce a fost reţinut - joi seară - de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, fiul lui Bercea, pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători şi nu numai, Bercea Mondial - tatăl său, să scape de închisoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net