Prietenii românilor care au dispărut în atentatul din Nisa îi caută cu disperare

Ultima actualizare:

    Familia Coman FOTO Facebook/ SOS Nice
Familia Coman FOTO Facebook/ SOS Nice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, că trei cetăţeni români (o familie cu un copil minor) care s-ar fi aflat în zona atentatului produs joi seară la Nisa nu au putut fi localizaţi, iar situaţia lor este incertă.

Ulterior, MAE a revenit cu informaţii, precizând că minorul a fost identificat într-un spital din Nisa, confirmându-se că acesta este cetăţean român. Copilul a fost rănit în atentatul de joi, iar starea lui este stabilă. Din primele informaţii rezultă că este vorba despre Adriana (28 de ani) şi Cristian Coman (34 de ani), după cum se arată pe grupul de Facebook "SOS Nice", grup pe care prieteni ai cuplului au postat şi fotografia acestora alături de copilul lor.

Deocamdată nu se ştie din ce oraş sunt cei doi, dar primele informaţii arată că ar fi vorba despre un cuplu stabilit în Austria. "În ceea ce priveşte situaţia minorului internat într-un spital de pediatrie din Nisa, acesta a fost identificat cu ajutorul rudelor sosite din România ca fiind cetăţean român. Demersurile au fost realizate cu sprijinul ataşatului de interne din cadrul Ambasadei României la Paris. Reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia a însoţit rudele în cursul vizitei la spital şi a discutat cu medicii curanţi", informează MAE, potrivit News.ro.

Părinţii copilului identificat în spital sunt în continuare dispăruţi, existând suspiciuni că şi ei ar fi fost răniţi în timpul atacului de la Nisa. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că va continua căutările celor doi: "Verificările cu privire la situaţia celorlalţi doi cetăţeni români daţi dispăruţi, părinţii minorului, continuă. Reamintim faptul că operaţiunile de identificare a tuturor victimelor de către autorităţile franceze nu au fost finalizate.

Ambasada României la Paris şi Consulatul General al României la Marsilia menţin legătura permanentă cu Celula de Criză instituită de autorităţile franceze". La scurt timp după apariţia informaţiilor potrivit cărora cei doi părinţi sunt de negăsit, mai mulţi prieteni ai cuplului s-au mobilizat pe Facebook pentru a încerca să dea de urma celor doi sau pentru a mobiliza, la rândul lor, autorităţile.

Citește mai multe informații despre acest subiect pe adevarul.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
apa minerala jpg
image png
Vrei sà scapi de mirosurile neplÃcute din bucÃtÃrie ta când gÃtesti Iatà câteva trucuri care te pot ajuta în acest sens (1) jpg
image png
mancare picanta jpg
image png
PThiODY3M2Q2NWQ2NzY0ZWYwODc3OWNhNWRmYzgzY2I3 thumb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net