Povestea „mâncătorului de femei“ de la Rădăuţi

Ultima actualizare:

    Vasile Lavric
Vasile Lavric

În primăvara anului 2014, Vasile Lavric, un mecanic auto, a fost arestat, fiind acuzat de omorârea a trei surori, care au dispărut în mod suspect între anii 1995 şi 2005. Acum, el se plimbă liber pe străzile din Rădăuţi. Adevărul a prezentat cazul ciudat al celui numit de presă „Mâncătorul de femei”.

În 2014, bărbatul de 57 de ani a fost arestat şi ţinut închis timp de câteva luni, însă procurorii nu au putut demonstra dacă Lavric a avut vreo legătură cu dispariţia celor trei femei. În schimb, magistraţii l-au trimis în judecată pentru o tentativă de omor săvârşită în urmă cu mai mulţi ani.

Percheziţiile făcute de procurorii veniţi tocmai de la Bucureşti au avut loc la locuinţa lui Vasile Lavric, precum şi la atelierul bărbatului. Anchetatorii i-au săpat acestuia prin curte, găsind mai multe fragmente osoase, despre care se presupunea la acea vreme că provin de la femeile dispărute. Osemintele descoperite în curtea lui Lavric au fost expertizate, însă au reieşit că sunt de animale. După ce au terminat de răscolit curtea şi atelierul bărbatului, procurorii l-au luat pe sus pe Vasile Lavric şi l-au dus la Bucureşti. „Mâncătorul de femei” a negat din prima secundă că le-ar fi făcut ceva celor trei surori, spunând că acestea sunt plecat în străinătate.

Povestea lui Lavric este cel puţin ieşită din comun. La vârsta de 18 ani, individul a luat-o de nevastă pe o femeie pe nume Nicoleta, cu care a avut două fete. La scurt timp după nuntă, Lavric a plecat în armată, iar în timpul stagiului militar, el a ajuns după gratii, fiind condamnat la trei ani de închisoare pentru viol. Din acest motiv, Nicoleta a divorţat de Vasile Lavric. Imediat după ispăşirea pedepsei, bărbatul îşi uneşte destinele cu o tânără pe nume Cristina, care i-a făcut alţi doi copii. Aceasta a decedat în mod suspect la vârsta de doar 21 de ani, medicii concluzionând că ar fi suferit un infarct. În anul 1993, Vasile Lavric, după două mariaje ce s-au terminat nefericit pentru el, s-a căsătorit cu Nicoleta, una dintre fetele familiei Iordache. La doar doi ani de la nuntă, Iuliana Iordache, sora Nicoletei, a dispărut. Atunci, Cornelia Iordache, soacra „mâncătorului de femei”, susţinea că Vasile Lavric ar fi avut o implicare în dispariţia fiicei sale, deoarece ultima dată a fost văzută în timp ce se urca în microbuzul bărbatului.

După alţi patru ani, în anul 1999, Vasile Lavric „reuşeşte” să o lase însărcinată pe Ramona, o altă soră a soţiei sale Nicoleta Iordache. Ramona avea la acea vreme doar 13 ani, ea născând la o vârstă foarte fragedă un băiat. „Ea s-a dat la mine. Făcusem o petrecere şi am băut toţi vodcă, bere, iar soţia mea s-a dus să mai cumpere nişte băutură. Atunci, Ramona a venit în cameră şi mi-a dat jos pantalonii şi m-a împins pe pat. Eu nu mai ţin minte nimic, că eram băut”, a povestit după câţiva ani pentru presa locală Vasile Lavric. La data de 8 aprilie 2005, Nicoleta, soţia „mâncătorului de femei”, dispare subit. Individul susţinea că nevasta sa a plecat de acasă, deoarece din locuinţă îi lipsesc bijuteriile, precum şi mai multe haine. Şi de această dată, soara sa, Cornelia Iordache, şi-a acuzat ginerele că ar şti unde se află fiica sa, deoarece coincidenţă sau nu, femeia a fost văzută ultima dată în maşina soţului ei.

După dispariţia Nicoletei, Ramona s-a mutat în casa lui Vasile Lavric, însă după doar două luni de zile, la data de 26 iunie 2005 şi aceasta a dispărut fără urmă. Părinţii celor trei surori dispărute din preajma lui Vasile Lavric, l-au acuzat pe bărbat că le-a omorât copilele, însă acesta a negat în permanenţă acest lucru. În prezent, acesta umblă liber prin Rădăuţi, localitate în care mai trăieşte doar mama celor trei surori dispărute, din membrii familiei Iordache.

Mai multe, pe adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net