Plimbată 67 km între spitale, a fost tratată la medic acasă. Peripeţiile unei americance în România

Ultima actualizare:
Sandy (dreapta), împreună cu soţii Diana şi Robert Medregoniu
Sandy (dreapta), împreună cu soţii Diana şi Robert Medregoniu

Umilinţa pe care a simţit-o o americancă în România arată, încă o dată, lacunele grave ale sistemului sanitar românesc. Sandy Higgins (55 de ani), inginer în cadrul bazei antirachetă de la Deveselu, a fost plimbată între spitalele din Olt şi Dolj până a ajuns să fie tratată acasă de unul dintre medicii care i-au preluat cazul.

Sandy Higgins lucrează la Deveselu de circa trei ani. Ea nu ştia nimic despre România înainte de a fi transferată în sătucul din „inima” judeţului Olt, pentru a contribui la amplasarea celebrului scut antirachetă al Armatei SUA. În primăvara acestui an avea să afle că la noi se poate muri mai uşor în drum spre spital, decât de rachetă inamică.

La 18 martie, lui Sandy i s-a făcut rău în timp ce se afla în bază şi, după ce a fost stabilizată la centrul medical de la Deveselu, a fost trimisă de urgenţă la spitalul din Caracal, cea mai apropiată unitate medicală (9 km). Aici a fost diagnosticată cu pneumonie severă şi grave probleme respiratorii, însă nu a putut fi internată din cauza lipsei paturilor. „Oferta” medicilor din Caracal: „Dacă vreţi, puteţi sta doi sau trei în acelaşi pat”.

A fost preluată de ambulanţă şi trimisă la Spitalul Judeţean din Craiova, la 55 km, însă aici a dat piept cu cruda realitate: nici aici nu sunt paturi. În disperare de cauză, medicii au trimis-o la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din localitate, aflat la 3 km depărtare, care era la fel de aglomerat. Norocul ei a fost că a găsit de gardă medicul potrivit, care şi-a transformat biroul din spital în salon pentru a o caza pe Sandy, spun reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti.

Şi fiindcă venea weekend-ul, dr. Diana Medregoniu (medic pneumolog) şi-a luat pacienta acasă pentru a o trata de afecţiunile grave de care suferea. Împreună cu soţul ei, Robert Medregoniu (medic anestezist), Diana Medregoniu şi-a transformat locuinţa din Craiova în spital. Între cei trei s-a legat astfel o prietenie strânsă, iar povestea care i-a adus împreună e intens comentată atât la Deveselu, cât şi peste Ocean.


    Sandy (dreapta), împreună cu soţii Diana şi Robert Medregoniu
Sandy (dreapta), împreună cu soţii Diana şi Robert Medregoniu

Americanii au aflat, poate, abia acum că suntem ospitalieri şi că avem medici capabili. Noi, însă, rămânem cu drama noastră, veche de 25 de ani: bolnavii din România pot muri în orice moment, indiferent de cât de aproape e spitalul în care ar trebui să fie trataţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net