Mascaţii au intrat peste Ilie Carabulea

Ultima actualizare:

    Ilie Carabulea
Ilie Carabulea

Procurorii DNA fac, azi,17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, la domiciliul mai multor persoane suspectate de dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals şi instigare la fals, printre care şi omul de afaceri Ilie Crabulea.

Ancheta il vizeaza si pe milionarul sibian Ilie Carabulea, proprietarul Atlasib, la ale carui domicilii se desfasoara perchezitii.

De asemenea, la DNA au fost duşi pentru audieri si angajati ai companiei Asigurări Carpatica, deţinută tot de omul de afaceri, darlşi functionari din cadrul structurii de supraveghere a domeniului asigurarilor, Autoritatea de Supraveghere Finaciară.

Carabulea a fost dus la audieri .

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în această cauză se fac cercetări privind fapte de corupţie şi asimilate acestora, printre care asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Acţiunea procurorilor este sprijinită de SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Valletta, foto Shutterstock jpg
image png
Mirabela Grădinaru FOTO Profimedia
index webp
Printul William, foto Shutterstock jpg
piftie de cocos jpg
bangkok shutterstock 1908221836 jpg
struguri jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net