Gabriela Firea vrea ca pedofilii şi violatorii să fie castraţi chimic în închisoare

Ultima actualizare:

Vin vremuri grele pentru monştrii cu chip uman, care abuzează sexual copii sau femei.

Parlamentarii vor ca aceştia să fie supuşi unui tratament hormonal, prin care să fie castraţi chimic.

Ciprian Rogojan, iniţiator, şi Marian Vasiliev şi Gabriela Firea, co-iniţiatori lucrează la un proiect de lege care va urma să fie supus dezbaterii publice în toamnă.

"Castrarea nu e un procedeu, e un tratament care se face în decurs de trei ani. În timpul în care se face acest tratament se poate face şi tratamentul psihiatric şi psihologic.

Noi am luat mai multe legi care există în Rusia, Modova, Germania, Franţa, Danemarca, unde recidiva a fost 83% şi s-a redus până la 2,3%, după implementarea acestei legi, care se numeşte castrarea chimica", a au spus senatorii.

Ei au precizat că nu toţi violatorii vor fi supuşi acestui tratament, ci doar aceia care doresc ca perioada de detenţie să li se reducă.

Biserica e de acord

Reprezentanţii Bisericii au fost de acord cu acestă propunere şi au spus că nu consideră castrarea chimică, care este reversibilă, un atentat la drepturile omului, ci un tratament care merită administrat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
ploaie jpg
tick 5477847 1280 jpg
casa la curte jpeg
furtuni ploi jpeg
zodii pixabay jpg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
autostrada Moldovei A7 FOTO Sorin Grindeanu 1
colaj dacia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net