Paştele pe Litoralul românesc, mai scump decât în Bulgaria

Ultima actualizare:

    Pe Litoralul românesc,  preţurile pleacă de la 280 euro de persoană pentru trei cazări cu mic dejun la hotel de 4* în Mamaia
Pe Litoralul românesc, preţurile pleacă de la 280 euro de persoană pentru trei cazări cu mic dejun la hotel de 4* în Mamaia

Te-ai hotărât unde petreci Paştele? O parte dintre români au ales pentru sărbătoarea care se suprapune anul acesta cu 1 Mai, minivacanţe de trei-patru zile pe Litoral, însă hotelierii din Mamaia au preţuri duble pentru un sejur de trei nopţi cu all-inclusive, la trei stele, faţă de cei din Bulgaria, la unităţi de patru stele.

Astfel, pentru un pachet turistic care include cazare cu all-inclusive, un turist va plăti de Paşte 690 de lei (circa 153 euro) pentru trei nopţi la un hotel de trei stele din Mamaia, 920 de lei (204 euro) pentru patru nopţi, respectiv 1.035 de lei (230 euro) pentru cinci nopţi, potrivit datelor Mareea transmise agenţiei News.ro. În schimb, pe litoralul bulgăresc, pentru trei nopţi de cazare cu all-inclusive la un hotel de patru stele în Nisipurile de Aur, preţul este de 83 euro de persoană. Pentru acelaşi pachet, în staţiunea Albena, preţurile pornesc însă de la 112 euro.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alexandru Ioan Cuza, fotografiat de Jean-Marie Alophe, Paris, 1859
Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)
profimedia 0842192965 824x469 jpg
1 uleiuri esentiale 1 jpg jpeg
alcool ficat jpg
62602650 jpg
scumpiri, foto shutterstock jpg
sfantul vasile jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net