Parlamentarii PNL intră în grevă. Vor vot prin corespondență

Ultima actualizare:

    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat marți (29 septembrie) că partidul său a decis ca parlamentarii liberali să intre de luni (5 octombrie) în grevă japoneză, pentru adoptrea legii votului prin corespondență. La întoarcerea președintelui Klaus Iohannis din Statele Unite Ale Americii va avea loc ultima rundă de negocieri.

Legea votului prin corespondență ar trebui să fie gata până în luna noiembrie a acestui an, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, potrivit Mediafax.

"Astăzi (marţi – n.r.) am luat o decizie, aş putea să-i spun chiar extremă, din punctul de vedere al gesturilor parlamentare. O să avem de luni grevă japoneză a parlamentarilor. Mergem la muncă, dar vom critica povestea cu votul prin corespondenţă pe toate canalele", a spus Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL a precizat că la întoarcerea șefului statului din deplasarea sa în SUA va trebuie să existe o ultimă runde de negocieri privind tema votului prin corespondență.

"Cred că la întoarcerea preşedintelui în ţară, fiind pe ultima sută de metri în care putem adopta această lege, a votului prin corespondenţă, pentru a putea organiza alegerile generale din 2016, având această modalitate alternativă de vot, cred că la întoarcerea preşedintelui va trebui să fie o ultimă rundă de consultări (…)Nu-i sugerez preşedintelui ce să facă, dar eu aş simţi această nevoie, ca lider de partid politic care a epuizat, într-un fel, foarte multe etape pentru a onora obligaţia faţă de Diaspora”, a declarat Gorghiu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nemo a  câștigat Eurovision pentru Elveţia cu The Code  Foto X ESC Discord jpg
image
image
image
image
image
image
preot freepik jpg
foto jpg
Nemo Eurovision 2024 jpg
FotoJet (14) jpg
euro valuta bani pixabay jpg
tanara din Cuba mutata in Romania jpg
test de inteligenta jpg
tir-shutterstock_1610700505
image
actualitate.net
image
actualitate.net