Parastas pentru Adrian Iovan exact în locul în care s-a prăbuşit avionul

Ultima actualizare:

    foto: captură România Tv
foto: captură România Tv

Romaniţa Iovan a organizat azi parastasul de 40 de zile pentru Adrian Iovan exact la locul accidentului. Au participat peste 300 de persoane, majoritatea localnici.

Romaniţa a ajuns vineri la Horea şi s-a cazat, alături de apropiaţi, la o pensiune. Slujba de pomenire a fost oficiată azi de trei preoţi, pe Vârful Petreasa, la crucea de lemn amplasată în locul în care, pe 20 ianuarie, s-a prăbuşit avionul. După aceea, aproximativ 300 de oameni - rude, apropiaţi şi localnici, printre care şi sătenii care au ajutat echipele de căutare şi au participat la salvarea răniţilor - au fost poftiţi la o masă la căminul cultural din comună.

"Vreau să mulţumesc celor din Horea şi celor prezenţi aici pentru tot ce au făcut. Faptul că mai există omenie în ţara asta este nemaipomenit. Omenia este aici, la înălţime, la 1.400 de metri", a declarat Romaniţa Iovan pentru Mediafax.

Ea a pus pe crucea de lemn o jerbă de flori în care a aşezat un mic avion din piese lego, machetă pe care, spune ea, a realizat-o fiul ei, Albert.Cei trei localnici care au ajuns primii la locul accidentului aviatic, Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, au anunţat că vor organiza şi ei, duminică, un parastas în memoria lui Adrian Iovan şi a Aureliei Ion, însă acesta se va desfăşura conform tradiţiei din zonă. Astfel, parastasul va avea loc duminică, după liturghie, şi se va desfăşura în biserica din localitate, iar apoi se vor împărţi participanţilor colaci, cozonac şi vin.

Parastas Adrian Iovan FOTO: Dorin Ţimonea
Parastas Adrian Iovan FOTO: Dorin Ţimonea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net