Nu scăpăm de vremea rea. Ninge și e lapoviță

Ultima actualizare:

    La munte va ninge, iar în restul țării se așteaptă ploi
La munte va ninge, iar în restul țării se așteaptă ploi

Vremea pentru zilele următoar nu este deloc de primăvară. Meterologii anunță minsori, lapoviță și vânt puternic în aproape toată țara.

Ba chiar au emis o alertă de vreme rece până la jumătatea săptămânii. Prognoza pentru zilele următoare arată că temperaturile vor fi scăzute pentru această perioadă.

Astăzi este rece pentru această dată, mai ales în nordul, centrul şi nord-estul ţării.

Cerul va fi temporar noros şi va ploua în general slab pe arii extinse în jumătatea nordică a teritoriului. În zona de munte, vor predomina ninsorile, iar noaptea, trecător, în Moldova şi în estul Transilvaniei, vor fi precipitaţii slabe, mixte.

Vântul va prezenta intensificări locale, iar la munte va sufla tare, cu peste 80...90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7...8 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 16...17 grade în Oltenia şi Muntenia. Valorile termice rămân uşor sub mediile climatologice specifice acestei date. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară, când, trecător, va ploua slab. Vântul va avea unele intensificări.

Mâine vremea se va menţine rece, cerul va fi temporar acoperit de nori şi va ploua slab, local în nord, centru şi est şi izolat în rest. În zona de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, cu precădere în cele estice, iar la munte vitezele vor depăşi 80...90 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 16 grade în Oltenia.

Miercuri cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, local în jumătatea de est a ţării şi izolat în rest. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea unele intensificări la munte, în vestul, estul şi local, în centrul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiuni şi 16 grade în sud-vest.

Începand de joi, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi în toate regiunile, temperaturile maxime urmand a se încadra între 11 şi 19 grade.

Se arată soarele si este posibil ca numai izolat sa ploua slab dimineața prin sud-estul ţării, iar noaptea în vest şi nord-vest.

Vineri și sâmbată probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată îndeosebi în jumătatea de nord a ţării, însă vremea va continua să se încălzească treptat şi va ajunge sa fie uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
bujori1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net