Nicoleta, legată ca un câine pentru alocaţia de 1.200 de lei

Ultima actualizare:

    Foto: bzi.ro
Foto: bzi.ro

Nicoleta Leonte, o fată cu probleme psihice, este legată fedeleş, cu mâinile la spate, şi abandonată cu orele în curtea părintească. Vecinii spun că fata de 25 de ani suferă acest tratament nemilos chiar din partea mamei pentru indemnizaţia de 1.200 de lei pe care o acordă statul pentru handicap.

În comuna Probota, judeţul Iaşi, de câţiva ani, o tânără de 25 de ani suferă în tăcere. Ştie tot satul, dar nu şi autorităţile. Nicoleta Leonte are probleme psihice şi este tratată de familie ca un animal de curte. Încă de când s-a născut, fata a fost diagnosticată cu o problemă psihică, scrie bzi.ro. Mama Nicoletei, acum în vârstă de 78 de ani, spune că a fost nevoită să o lege de mâini şi de picioare pentru că fata are crize de violenţă şi se poate mutila. ”Are probleme cu capul, o ţin legată de mult. Dacă îi dau drumul, se muşcă şi se zgârie peste tot. Şi noaptea o leg, nu o pot lăsa nelegată. Doarme cu mine în pat. De mică a avut probleme, a început să se muşte. Mă chinuiesc cu ea, eu îi dau să mănânce, eu o spăl, eu o schimb. Nu poate mânca sau bea singură”, a declarat mama tinerei.

Vecinii nu sunt de aceeaşi părere. ”Nu se chinuieşte deloc, o ţine pentru bani! Nu ştiu câţi bani ia pentru ea, auzisem de vreo 15 milioane. Nici baba nu vede banii măcar, ajung pe la fraţii fetei. A mai venit poliţia, dar au lăsat-o în pace. Spune că e nebună şi trebuie să stea legată. Eu nu mai ţin minte de când nu am mai văzut-o lăsată liberă”, a spus un vecin.

Tânăra este încadrată cu handicap grav şi primeşte lunar o indemnizaţie de 260 de lei, în timp ce mama ei, ca însoţitor, primeşte o indemnizaţie de circa 900 de lei. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au făcut ieri o anchetă, dar mama Nicoletei a refuzat să dea fata într-un centru de plasament, ba chiar a ameninţat că se aruncă în fântână sau se spânzură dacă i se ia copilul. Cel mai probabil, tânăra va fi internată într-un centru pentru persoane cu handicap.

Şi ei au fost ţinuţi de părinţii lor în lanţuri

Fraţii din Miroslava au fost luaţi în plasament
Fraţii din Miroslava au fost luaţi în plasament
  • Iaşi, iulie 2007. Doi copii din localitatea Miroslava, la 20 km de Iaşi, erau ţinuţi de părinţii lor în lanţuri ferecate cu lacăte. Când au fost descoperiţi, reprezentanţii Poliţiei şi ai Direcţiei de Asistenţă Socială au intrat forţat în casa familiei Grădinaru. Ce au găsit a fost de-a dreptul şocant. Au găsit un băiat de 7 ani şi o fetiţă de 8 ani, fiecare în câte o cameră, legaţi cu lanţurile de pat. În loc de toaletă, copiii aveau lângă pat câte un lighean. Mai bine de jumătate de oră, poliţiştii s-au chinuit să rupă lanţurile. Întrebaţi de autorităţi de când îşi maltratează copiii, soţii Grădinaru au aruncat vina unul asupra celuilalt. Familia Grădinaru avea patru copii minori. Cei doi ţinuţi în lanţuri au fost luaţi atunci de autorităţi.

Îngrijitoarele îi legau de clanţa uşii
Îngrijitoarele îi legau de clanţa uşii
  • Bucureşti, iulie 2015. În inima Capitalei, într-o instituţie a statului, mai exact la Complexul de servicii sociale ”Istru” din sectorul 6, mai mulţi minori cu boli psihice au fost filmaţi de vecini fiind legaţi cu funii la mâini. Erau legaţi de gard, în soare, sau de clanţa uşii, ca nişte câini. Trei îngrijitoare au fost anchetate disciplinar. Îngrijitoarea care a recurs la acest gest este anchetată penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi-a recunoscut atunci vina de a nu fi monitorizat corect personalul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
Mănăstirea Voroneț foto Maria Alexandra Mortu jpeg
ciocan judecator
caragiale eminescu micle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net