«Ne ducem copiii în spate până la şcoală»

Ultima actualizare:

    Pentru ca micuţii să poată ajunge la şcoală, părinţii sunt nevoiţi să-i ducă în braţe sau în spateFoto: adevarul
Pentru ca micuţii să poată ajunge la şcoală, părinţii sunt nevoiţi să-i ducă în braţe sau în spateFoto: adevarul

Îndură în fiecare zi chinuri greu de imaginat. Orice pas este, la propriu, un chin. Sunt nevoiţi să-şi ducă copiii în braţe sau în cârcă până la şcoală. Totul, din cauza drumurilor care în satul Răcarii de Sus, aflat în componenţa administrativă a oraşului doljean Filiaşi, arată ca în Evul Mediu.

Viaţa celor 1.200 de locuitori ai satului Răcarii de Sus s-a transformat de trei luni într-un adevărat coşmar. Oamenii susţin că în zonă au început lucrările la canalizare, iar de atunci străzile au ajuns să arate exact ca după război. Părinţii sunt nevoiţi să îşi ducă zilnic copiii la şcoală în spate, din cauza noroaielor. „De anul trecut de când au început lucrările la canalizare suntem practic sinistraţi. Suntem nevoiţi să ne ducem copiii în spate la şcoală, iar din punctul meu de vedere este o bătaie de joc ce se întâmplă. Plătim impozite mari, de oraş, dar nu avem condiţii absolut deloc. În 2018, să ajungi să fii prizonier în casă nu este normal. Autorităţile ne-au promis că vor rezolva situaţia, dar lucrurile au rămas exact ca şi acum trei luni“, a povestit pentru adevarul.ro Lucreţia Popa, locuitor al satului Răcar.


    În satul Răcarii de Sus locuiesc 1.200 de persoaneFoto: adevarul
În satul Răcarii de Sus locuiesc 1.200 de persoaneFoto: adevarul

Primarul oraşului Filiaşi nu vede situaţia atât de gravă şi le promite oamenilor că vor scăpa de acest coşmar, iar străzile vor fi pietruite. „La lucrările care au fost executate acolo s-au găsit unele deficienţe, iar noi am cerut firmei care a executat lucrarea să le remedieze. Ştiu care este situaţia în satul Răcarii de Sus, iar în primăvară vom începe să pietruim toate străzile cu probleme“, a declarat Gheorghe Costeluş, primarul oraşului Filiaşi.

„Eu nu cred că vom scăpa de acest coşmar nici peste 10 ani. Nu vedeţi că străzile sunt impracticabile, iar dacă am avea nevoie de ambulanţă sau în zonă ar izbucni un incendiu nu ştiu cum ar putea cineva să ajungă la noi. În anul 2018 să nu poţi să pleci cu maşina din curte de trei luni din cauza nămoalelor nu este normal. Am văzut cum se chinuie părinţii zilnic şi sunt nevoiţi să îşi care copiii în spate sau în braţe. Este bătaie de joc ce se întâmplă şi nimeni nu a luat nici o măsură. Ne-au promis că la primăvară vor interveni, dar eu nu cred până nu văd acest lucru, sunt Toma Necredinciosul“, a spus un locuitor din satul Răcarii de Sus.


    Piciorul ţi se înfundă complet în noroiFoto: adevarul
Piciorul ţi se înfundă complet în noroiFoto: adevarul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kate, William și Harry, Foto Getty (2) jpg
image
image
image
image
image
image
eremia teofil grigorescu adevarul ro jpg
bauturi pexels jpg
pisica disparuta png
incendiu bucuresti fb png
ceai somn jpg
statui parcul carol colaj captura video jpg
plante freepik jpg
ion luca caragiale captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net