Năstase, vizitat de ziua lui în puşcărie! Ce cadouri a primit de la copii

Ultima actualizare:

    Adrian Năstase a apărut foarte rar la evenimente publice, de când a fost eliberat din închisoare, pe 21 august 2014
Adrian Năstase a apărut foarte rar la evenimente publice, de când a fost eliberat din închisoare, pe 21 august 2014

Ieri, Adrian Năstase şi-a petrecut prima zi de naştere în spatele gratiilor. Fostul premier a fost vizitat de către soţie şi copii şi a primit numeroase cadouri.

Chiar dacă nu se pune problema să sărbătorească, având în vedere că e departe de familie, Năstase a avut, ieri, o zi deosebită. Dana, soţia lui, şi cei doi copii, au fost la el în vizită şi i-au adus cateva cadouri care să-i mai însenineze ziua.

"I-am adus o felicitare care se deschide şi ies nişte lumânări din ea. Cred că totuşi pentru el cel mai mare cadou este faptul că Mihnea a terminat facultatea", a declarat fiul cel mare, Andrei.

La rândul lui, Mihnea i-a dăruit tatălui său o carte de istorie universală, fiind cunoscută plăcerea fostului prim-ministru de a studia astfel de volume. "În fiecare zi mă trezesc gândindu-mă la el. I-am adus cadou o carte. Sper să apucăm să ne vedem acasă", a spus fiul cel mic al lui Adrian Năstase, care tocmai a absolvit la Paris facultatea.  

Fostul premier, alături de soţie şi de cei doi copii
Fostul premier, alături de soţie şi de cei doi copii


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Telefon - factura FOTO Shutterstock
Impozit locuință - taxe casa FOTO Shutterstock
amenda, foto shutterstock jpg
cabluri fabrica istock jpg
bani la saltea jpg
asociatie de proprietari bloc intretinere foto via desteptarea.ro
divort jpg
Cadouri pentru copii de Moș Nicolae 2022. Sursă foto: Pixabay
image
actualitate.net
image
actualitate.net