Mergi la munte cu «Trenurile Zăpezii» şi plăteşti cu 25% mai puţin

Ultima actualizare:

    «Trenurile Zăpezii»
«Trenurile Zăpezii»

Ajungi repede şi cu bani puţini la munte, dacă laşi maşina acasă şi urci în tren. CFR introduce, de la 1 ianuarie 2013, “Trenurile Zăpezii” spre Valea Prahovei, Vatra Dornei şi Piatra Neamţ. Reducerile la bilete vor fi de 25%.

Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, se pot plimba spre staţiunile montane cu cele 31 de trenuri, introduse, special în această perioadă de CFR Călători. Cele mai multe ajung în Valea Prahovei, din toate colţurile ţării: Bucureşti, Galaţi, Cluj, Satu Mare, Oradea, Timişoara, Constanţa, Suceava, Iaşi sau Bitriţa Năsăud.

Biletele vor fi cu 25% mai ieftine decât în mod obişnuit, dacă circuli, de luni până joi, la clasa a doua şi ai ca punct de plecare sau destinaţie o staţie de pe ruta Sinaia-Braşov. Aceeaşi reducere se aplică şi dacă alegi să ajungi în Vatra Dornei, respectiv Piatra Neamţ.

Oferta de călătorie „Trenurile Zăpezii"  intră în vigoare în prima zi a anului 2013 şi este valabilă până pe 28 februarie. Bilete cu reducere se pot procura de la staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, online sau de la automatele de vânzare bilete CFR. Pasagerii care optează pentru această ofertă nu pot beneficia de alte reduceri acordate în baza unor acte normative. Cine pleacă la schi în weekend poate utiliza oferta „Biletul de weekend" care acordă reduceri între 15% şi 35% , în funcţie de numărul de weekend-uri alese.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
crocodil australian shutterstock 105185141 jpg
image
image
image
image
image
image
plata impozit 2020 2 jpeg
GORGHIU jpg
doctorul mircea beuran jpeg
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net