Modificările legii privind statutul magistraţilor, adoptate pe articole. Votul final, amânat

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercuri, 6 decembrie, pe articole, într-o şedinţă care a durat peste 12 ore. Votul final a fost amânat din lipsă de cvorum.

”Votul final va fi stabilit într-o şedinţă ulterioară de Birou Permanent”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, la finalul dezbaterilor.

Printre cele mai importante modificări adoptate la legea 303/2004 se numără interdicţia pentru preşedintele României de a refuza numirea procurorilor şi judecătorilor simpli, introducerea controlului ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiţiei, asupra procurorilor şi statuarea obligativităţii pentru magistraţi de a depune anual declaraţii pe propria răspundere că nu sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete, iar rolul verificării acestor declaraţii revine comisiilor parlamentare de control al SRI şi SIE, anunță news.ro.

Opoziţia a susţinut menţinerea actualei forme a legii, care prevede că preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere de la ICCJ decât motivat.

”Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei", prevede unul dintre amendamentele formulate de PSD - ALDE la legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Iniţiatorii şi-au motivat demersul prin punerea legii în acord cu Constituţia.

image
image
image
image
image
image
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net