Ministrul kuweitian n-a vrut să fie operat în România

Ultima actualizare:

    Miniștrii Ali Saleh Al Omair  și Achim Irimescu au suferit  răni la nivelul nasului
Miniștrii Ali Saleh Al Omair și Achim Irimescu au suferit răni la nivelul nasului

O vizită de lucru în România s-a transformat pentru ministrul agriculturii din Kuweit, Ali Saleh Al Omair, într-un incident neplăcut. Joi, în timp ce se îndrepta împreună cu omologul său român, Achim Irimescu, dinspre Slobozia spre Brăila, unde trebuia să viziteze o fermă, mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident. Cei doi au ajuns la spital cu nasurile sparte.

Potrivit directorului medical de la Spitalul Elias din Capitală, Irimescu a suferit o contuzie de piramidă nazală septală superioară, care nu pune nici un fel de probleme. Astfel, medicii au decis că poate părăsi spitalul, ceea ce a și făcut joi. Referitor la oficialul kuweitian, dr. Safta a spus că acesta ar fi trebuit operat, întrucât prezenta fractură de piramidă nazală cu deplasare.

„Domnul ministru din Kuweit, care necesita redresarea piramidei nazale, nu numai sutura plăgii, a refuzat sprijinul nostru dorind să plece la Frankfurt, unde are asistența medicală asigurată”, a explicat dr. Safta.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net