Scandal la Guvern! Ministrul Culturii îşi acuză colegii de presiuni

Ultima actualizare:

    Ministrul Culturii a trimis o scrisoare deschisă Grupului de Dialog SocialFoto: Facebook
Ministrul Culturii a trimis o scrisoare deschisă Grupului de Dialog SocialFoto: Facebook

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, susține că a fost intimidat în mod direct de un coleg ministru în cazul retragerilor titlurilor de doctor aflate sub incidența plagiatului.

Alexandrescu a trimis o scrisoare Grupului de Dialog Social (GDS), în care spune că pronunțarea sa în favoarea retragerii titlurilor de doctor în cazurile de plagiat i-a atras antipatia miniștrilor implicați, informează news.ro, site citat de adevărul.ro.

Ministrul a cărui demisie se așteaptă după Paște a anunțat că a fost intimidat prin apeluri telefonice de la diverși oameni politici, precum și prin chemarea la explicații în Parlament.

”Prin multe decizii şi acţiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roşia Montană sau de la Cathedral Plaza din Bucureşti. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat in Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piaţa Romană, am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o şedinţă de «înfierare» condusă de fostul rector al ASE, actualmente preşedinte al Senatului ASE, acelaşi om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susţinute în acea Universitate”, a mai scris Vlad Alexandrescu. 

Citește pe adevărul.ro care cum au fost organizate alegerile pentru conducerea Muzeului Național de Artă și care au fost implicările de la Muzeul Țăranului



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
apa minerala jpg
image png
Vrei sà scapi de mirosurile neplÃcute din bucÃtÃrie ta când gÃtesti Iatà câteva trucuri care te pot ajuta în acest sens (1) jpg
image png
mancare picanta jpg
image png
PThiODY3M2Q2NWQ2NzY0ZWYwODc3OWNhNWRmYzgzY2I3 thumb jpg
doamna alba1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net