Maidanezii au muşcat-o de mâini şi de cap. A scăpat printr-o minune!

Ultima actualizare:

    Leontina Rafailă, 58 de ani
Leontina Rafailă, 58 de ani

A văzut moartea cu ochii. Asta spune acum o femeie, în vârstă de 58 de ani, din Ploieşti, care s-a trezit atacată de o haită de câini.

Victima a încercat să se apere de colţii animalelor. Chiar s-a luptat cu patrupedele şi s-a ales cu fracturi la ambele mâini. A strigat după ajutor, însă nimeni nu a auzit-o. În cele din urmă, după ce a fost şi tăvălită de maidanezi, cu muşcături şi la cap, femeia a reuşit să scape. Acum, ea se află internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Totul s-a petrecut pe un câmp aflat în apropierea Spitalului. “Mă duceam acasă. Prin spate a sărit. A venit unul mare, mai era şi o căţea. O haită de câini era. M-a tăvălit pe jos. Am strigat la lume să mă salveze. Muream”, ne-a declarat Leontina Rafailă. Ajunsă la stradă, plină de sânge, femeia a cerut ajutor trecătorilor care au sunat la 112. „Necesită operaţie. Are o fractură deschisă, prin muşcături de câine la mâna dreaptă şi o fractură închisă la antebraţul stâng. A fost muşcată şi la cap”, a declarat dr. Andrei Zbughea de la SJU Ploieşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net