Legea salarizării bugetarilor, gata la 1 octombrie

Ultima actualizare:

    Bugetarii vor primi lefuri majorate, imediat ce legea salarizării va intra în vigoare
Bugetarii vor primi lefuri majorate, imediat ce legea salarizării va intra în vigoare

Legea salarizării bugetarilor va fi finalizată până la 1 octombrie, urmând ca apoi să fie aprobată de Guvern şi trimisă Parlamentului până pe 15 octombrie. Asta au precizat azi surse din PSD.

Social-democraţii reuniţi azi în şedinţa Biroului Permanent Naţional au discutat despre calendarul adoptării legii salarizării bugetarilor.

Astfel, potrivit unor surse din PSD, legea va fi definitivată la 1 octombrie, urmând să intre în primă lectură la Guvern, aprobată şi trimisă Parlamentului până la 15 octombrie, anunță Mediafax.

Finalizarea actului normativ a fost amânată de mai multe ori, primul termen avansat fiind 1 septembrie.

Pe de altă parte, liderul PSD Liviu Dragnea declara, la sfârşitul lunii august, că Puterea şi Opoziţia aşteaptă de la Ministerul Muncii proiectul legii salarizării pentru a se consulta asupra acestuia, arătând că doreşte ca această lege să fie discutată în Parlament odată cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor.

Imediat după promulgarea legii, bugetarii vor avea parte de lefuri majorate, în funcție de vechime, dar și de poziția pe care o ocupă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
crocodil australian shutterstock 105185141 jpg
image
image
image
image
image
image
hotel adobestock jpg
06 2021 11 03 21 38 59 2 jpg
Frații Tate - Andrew și Tristan Tate FOTO Inquam Photos / Alexandru Busca
dinți, zâmbet  sursa   shutterstock jpg
cirese jpg
O lucrare rar cântată în România:  monumentala Simfonie nr  2 de Sibelius, la Sala Radio jpeg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net