Legea casă contra credit: Tot ce trebuie să știi despre asta

Ultima actualizare:

    Click! îți spune tot ce trebuie să știi despre legea casă contra creditFoto: paginadebanci.ro
Click! îți spune tot ce trebuie să știi despre legea casă contra creditFoto: paginadebanci.ro

Legea casă contra credit a fost adoptată în Parlament, miercuri (25 noiembrie). Proiectul a înregistrat 233 de voturi „pentru” în Camera Deputaților, care este for decizional. Această lege le permite românilor să cedeze băncilor locuințele ipotecate și să scape, astfel, de datorii. Inițiatorul proiectului de lege este deputatul PNL (Partidul Național Liberal) Daniel Zamfir.

El susține că legea casă contra credit vine în ajutorul celor 800.000 de familii care nu mai pot să-și plătească ratele la bancă pentru că salariile lor sunt mai mici decât erau când au contractat respectivul împrumut la bancă.

Toate partidele au fost de acord cu legea casă contra credit. Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să scape de creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai fi nevoit să plătească altceva, potrivit Digi24.

Ce presupune legea casă contra credit

Potrivit prevederilor, legea casă contra credit presupune faptul că, dacă o persoană s-a împrumutat la bancă și nu mai poate să-și plătească datoriile are posibilitatea să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, iar banca nu ar mai putea, astfel, să îi ia alte bunuri.

Legea casă contra credit: Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public o notificare în care anunță decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat. Toate costurile vor fi suportate de debitor. De asemenea, după comunicarea deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanți personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Legea casă contra credit mai presupune și că între bancă și persoana împrumutată se va semna încheierea contractului pentru transferul de proprietate, iar la data pronunțării judecătorești, va fi ștearsă orice datorie a debitorului față de creditor.

Băncile nu sunt de acord cu legea casă contra credit

Legea casă contra credit a fost votată în plenul Camerei Deputaților și va ajunge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Șeful statului are la dispoziție 20 de zile pentru a semna legea. O poate întoarce o singură dată în Parlament pentru a fi reexaminată. Ulterior, legea casă contra credit va fi publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile.

Cu toate acestea, ARB (Asociația Română a Băncilor) susține că legea periclitează piața creditului imobiliar și că vor fi consecințe grave pentru familiile tinere, care vor resemți accesul la credic restricționat drastic. Însă, chiar dacă băncile vor solicita declararea neconstituțională a  legii, aceasta intră în vigoare și va putea fi aplicată imediat. Dacă CCR (Curtea Constituțională a României) le dă dreptate băncilor, legea casă contra credit va fi declarată neconstituțională și nu va putea fi aplicată retroactiv.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net