Izvoare publice cu bacteria E-coli și amoniu

Ultima actualizare:

    Cinci izvoare publice din județul Argeș au fost închise pentru că apa este infestată
Cinci izvoare publice din județul Argeș au fost închise pentru că apa este infestată

Te mai miri că este atât de multe persoane bolnave când apa din unele puțuri publice sunt infestate cu bacterii și chimicale? În Argeș, cinci izvoare au fost închise pentru că apa conținea E.coli și amoniu în cantități mari.

Un izvor public din centrul localităţii argeşene Budeasa a fost închis de autorităţi după ce analizele bacteriologice au confirmat prezenţa bacteriei E-coli în apă, iar alte patru izvoare din Piteşti au fost închise ca urmare a cantităţii mari de amoniu, scrie news.ro.

Izvorul public aflat în apropierea sediului Primăriei comunei Budeasa a fost închis, după ce analizele bacteriologice făcute de autorităţi au indicat prezenţa bacteriei E-coli în apă, a anunţat, marţi, 31 mai, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.

El a declarat pentru News.ro că închiderea acestui izvor nu afectează alimentarea cu apă a localnicilor din comuna Budeasa, întrucât există alte surse de apă fără risc pentru populaţie.

Autorităţile au decis să închidă alte patru izvoare publice din municipiul Piteşti, după ce analizele de laborator au arătat o concentraţie de amoniu peste cea maxim admisă. Astfel, au fost închise izvoarele publice din zonele Prundu Mic, Mărăşeşti, Piaţa Războieni şi Trivale Libertăţii.

Prefectul de Argeş a precizat că autorităţile din domeniul sănătăţii publice monitorizează celelalte izvoare din judeţ, iar dacă vor constata depăşiri ale concentraţiei de amoniu şi acelea vor fi închise.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, medicul Sorina Honţaru, a declarat pentru News.ro că amoniul din izvoarele închise este de provenienţă telurică, iar cantitatea acestuia a crescut în urma ploilor abundente din ultima perioadă. 

În 13 mai, o fetiţă de un an şi opt luni, care avea simptome ale sindromului hemolitic uremic, a fost transferată de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală, pentru investigaţii amănunţite. Ulterior, medicii din Capitală au confirmat diagnosticul.

Din 29 ianuarie, la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti au fost transferaţi 18 copii, majoritatea din Argeş, cu sindrom hemolitic uremic sau cu suspiciuni de SHU.

Totodată, trei fetiţe din Argeş au murit în acest spital, pe 4, 15 şi 16 februarie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net