Îți „citește” în celule și îți spune de ce boli vei suferi

Ultima actualizare:

    Dr. Ovidiu Peneș
Dr. Ovidiu Peneș

Celula, un univers care are răspuns la toate întrebările, nedumeririle și indeciziile noastre. Printr-un simplu, dar complicat în același timp, test de sânge putem afla ce boli ne vor amenința viața în viitor și ce dezechilibre se produc în corpul nostru. O dată știute toate aceste lucruri, avem șansa să acționăm în consecință. Pe baza acestor principii, de curând, s-a deschis în București singura clinică de întinerire medicală din România.

Nu este vorba despre chirurgie estetică, așa cum suntem tentați să credem cu toții când vedem această denumire. „Age Management Clinic” se ocupă de cu totul altceva.

„Folosim o serie de examene medicale foarte avansate, inclusiv „mapping genetic” (n.r. harta genetică) pentru a afla de ce boli suferă pacientul, ce afecțiuni pot apărea pe parcursul vieții acestuia, identificând semne foarte discrete care apar cu luni sau chiar ani înainte ca boala să se instaleze. Este vorba, aici, inclusiv de cancer. De asemenea, cu ajutorul acestor examene medicale, aflăm ce predispoziție poate avea pacientul pentru viitoarele boli, dar și felul în care persoana respectivă reacționează la toți factorii de mediu, obișnuiți sau toxici”, ne-a declarat, în exclusivitate, directorul clinicii, dr. Ovidiu Peneș.

Totul se desfășoară foarte simplu. Prima consultație a pacientului constă într-o discuție foarte aprofundată cu medicul pentru ca acesta să afle de ce boli suferă pacientul, ce antecedente există în familie, ce fel de stil de viață are și ce își dorește să obțină în urma programului de întinerire medicală.

Dr. Ovidiu Peneș discută cu pacientul în amănunt
Dr. Ovidiu Peneș discută cu pacientul în amănunt

„De asemenea, stabilim ce teste sunt necesare. Este vorba despre teste genetice, care costă între 80 și 300 de euro. Se recoltează sânge, salivă, etc., iar probele sunt trimise la laboratoare specializate, fie în Luxemburg, fie în Germania, fie în Barcelona. Depinde ce analize stabilim să facem. Rezultatele vin în circa trei săptămâni. În urma acestora, realizăm un raport al pacientului, care este, de fapt, o radiografie a evoluției sale prin prisma celulelor. Datorită acestor teste, pot să-mi dau seama încotro se îndreaptă pacientul respectiv, aflu în ce fază de degradare sunt celulele lui și, în același timp, posibilitatea acestora de a se regenera. Din acest punct, putem porni în a stabili lucrurile pe care le poate face pentru a reîntineri, pentru a micșora riscul pe care îl prezintă în fața unor boli și pentru a-și mări, efectiv, speranța de viață. Rezultatele încep să se vadă într-o lună de la debutul programului de întinerire medicală”, ne-a explicat dr. Peneș.

„Am o pacientă în vârstă de 71 de ani, care de abia urca scările, înainte să intre în programul de întinerire medicală. După doar o lună, nu numai că urcă scările cu ușurință, dar a început să facă sport. În plus, mi-a spus că, în anumite situații, îi este rușine de sentimentele care o încearcă”, a mai precizat dr. Peneș.

Parctic, medicul împreună cu pacientul stabilesc cum trebuie să funcționeze fiecare sistem și fiecare organ al corpului său, astfel încât timpul să nu mai producă degradării asupra sa.

Programul de întinerire medicală este sută la sută personalizat. Este croit pe măsura pacientului respectiv și constă în: personalizarea nutriției în funcție de harta sa genetică, reechilibrarea prin metode specifice medicinei ortomoleculare (n.r. medicină ştiinţifică eficientă, care nu prezintă efecte secundare, pentru că tratamentul este individual adaptat la rezultatele analizelor de laborator), folosind suplimente nutriționale pure și extrase natural, activitate sportivă personalizată pentru un maxim de eficiență și optimizarea naturală a sistemului hormonal.

Pe parcursul programului, pacientul este, în permanență, monitorizat. De asemenea, periodic, se redefinesc și ajustează mijloacele în funcție de noii parametrii ai funcțiilor întregului organism al pacientului.

Cum se poate întineri?

# se tratează bolile active, se monitorizează evoluția acestora și se previn bolile pentru care există predispoziție

# se crește capacitatea totală antioxidativă, permițând corpului să reverseze fenomenele produse de procesul oxidative

# se îmbunătățește capacitatea corpului de a metaboliza și elimina xenobioticele (n.r. orice compus chimic care se găsește în organism, dar care nu este produs de către acesta)

# se implementează o alimentație individualizată, care să țină cont de nevoile energetice și nutriționale ale corpului, dar care să aibă rol terapeutic

# se completează dieta cu suplimente nutritive de înaltă calitate, obținute din surse naturale și prin metode avansate de purificare, care să suplimenteze nevoile individuale ale pacientului

# se prescrie un program sportiv personalizat și variat, care să redea pacientului energia

# se echilibrează sistemul hormonal prin tratarea deficiențelor și controlul exceselor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
sare epsom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net