Mărturii şocante din infern: «Am legat cadavrul lui Iovan cu chingi şi l-am coborât pe nişte brazi»

Ultima actualizare:

    Sătenii s-au chinuit să-i ca e cadavrul lui Adrian Iovan ca să nu îngheţe bocnă peste noapte
Sătenii s-au chinuit să-i ca e cadavrul lui Adrian Iovan ca să nu îngheţe bocnă peste noapte

Incredibil, dar adevărat! Oameni simpli, ţărani din tată-n fiu, s-au transformat în adevăraţi eroi. Pentru că salvatorii, plătiţi de stat, nu au fost în stare să ajungă la epava distrusă în mijlocul pădurii, aceştia au coborât cadavrul lui Adrian Iovan pe o targă improvizată.

Au legat trupul neînsufleţit al pilotului în chingi şi l-au dus până la echipajele SMURD pe o targă făcută din lemn brad, tăiat din pădure.

Marius Dobrea este omul care a recuperat corpul lui Adrian Iovan din mijlocul pustietăţii şi l-a predat echipajului SMURD.

Dacă nu era el şi tractorul lui cadavrul lui comandatului rămânea în frig şi vânt toată noaptea de luni spre marţi, păzit doar de câţiva jandarmi.

Astfel că s-ar fi transformat într-un sloi de gheaţă.

"Pompierii au pornit generatorul, au tăiat fiarele şi l-am scos din avion pe Adrian Iovan. L-am pus pe o targă de aluminiu, l-am legat de targă cu o chingă, am pus o pătură pe el şi l-am transportat vreo 200-300 de metri, distanţa de la epavă, din pădure, până la un loc deschis. Acolo am tăiat nişte brazi, l-am pus pe ei şi l-am transportat cu un tractor până la tractorul meu. Apoi l-am pus în remorcă la mine şi am coborât până la magazinul sătesc, de unde l-a preluat un echipaj SMURD. Dacă plecam noi, ăştia care am fost cu tractorul, probabil îl recuperau tocmai dimineaţa", a declarat săteanul, pentru România TV.

FOTO EXCLUSIV Femeile din viaţa lui Adrian Iovan l-au plâns la priveghi, dar nu şi-au vorbit. Romaniţa, distrusă de durere lângă sicriul fostului soţ

Sfâşietor! Declaraţia fratelui studentei decedate în accidentul aviatic: «Nu mai am lacrimi»

Prima explicaţie oficială! De ce a durat şase ore pentru a localiza avionul în care se afla Adrian Iovan

OFICIAL ŞI INTEGRAL: Raportul accidentului aviatic în care au murit doi oameni



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alexandru Ioan Cuza, fotografiat de Jean-Marie Alophe, Paris, 1859
Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)
profimedia 0842192965 824x469 jpg
1 uleiuri esentiale 1 jpg jpeg
alcool ficat jpg
62602650 jpg
scumpiri, foto shutterstock jpg
sfantul vasile jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net