Ion Caramitru a emoționat 800 de medici la Ateneul Român

Ultima actualizare:

    Ion Caramitru este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti
Ion Caramitru este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti

Oriunde apare stârneşte ropote de aplauze, sau chiar lacrimi. Maestrul Ion Caramitru a urcat pe scena Ateneului Român în faţa a 800 de medici.

Zilele trecute, una dintre cele mai importante clinici de Oncologie din țară a celebrat trei ani de la înființare. Cu această ocazie, la Ateneul Român a avut loc un eveniment organizat de conducerea clinicii private: directorul Cristina Berteanu şi general managerul dr. Claudiu Tronciu.

În Sala Mare a celebrei instituții culturale din București au venit să se bucure de grandiosul program artistic aproape 800 de invitați: cadre medicale, colaboratori dar și pacienți.

O prezență extrem de importantă a fost ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaş, care s-a arătat impresionat de întregul spectacol.

Orchestra Medicilor ”Ermil Nichifor” dirijată de Iosif Ion Prunner, Ilinca Tomoroveanu (nepoata poetului Octavian Goga), dar și speranțele scenei: Antonio Nicholas Piculeață, Constantin Borodin, Ruben Ghidiceanu și Ștefan Pretuleac au oferit momente de excepție.


    Ion Caramitru, alături de reprezentanţii clinicii
Ion Caramitru, alături de reprezentanţii clinicii

De departe, cel mai emoționant moment a fost cel oferit de maestrul Ion Caramitru. Deși întregul său moment a durat maximum 4 minute, a stârnit nu doar lacrimile, ci și ropote de aplauze.

image
image
image
image
image
image
chili pepper 1783761 1280 jpg
athenee palace jpg
constantin si elena sfinti png
bullying 679274 1920 jpeg
caine jpg
4 baza Sinaia jpg
Tudor Arghezi
cutremur napoli jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net