Ioan Oltean, sub control judiciar în dosarul șpăgii de 600.000 euro

Ultima actualizare:

    Liberalul Ioan Oltean doarme în patul său, au decis magistrații
Liberalul Ioan Oltean doarme în patul său, au decis magistrații

Magistrații nu l-au trimis pe deputatul Ioan Olteanu după gratii, ci l-a lăsat să doarmă în patul său până când procesul va intra pe rol. Politicianul este acuzat că a luat o șpagă de 600.000 de euro într-un sac, în curtea unei biserici.

Deputatul PNL Ioan Oltean a fost plasat sub control judiciar, joi noapte (10 decembrie), în dosarul în care este acuzat că a intervenit pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru de la care ar fi primit mită 600.000 de euro.

Oltean ar fi intervenit la fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean, astfel că Rotaru a obținut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Decizia poate fi contestată la aceeași instanță.

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuța Dumitrean, care era președintele instituției, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila și Cătălin Teodorescu.

Mihai Rotaru, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Sergiu Negurici au fost arestați de instanța supremă pe 28 noiembrie și puși joi în libertate după ce ICCJ le-a admis contestațiile.

Deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, stabilită la 1 milion de lei, după ce Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare pentru reținerea și arestarea preventivă a liberalului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
itp 1024x681 jpg
Peste alb jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
banner pensii png
piata gorjului jpg
poarta spre lumea de dincolo siberia jpg
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net