Incendiu de proporţii în Brăila. Şase case au fost cuprinse de flăcări

Ultima actualizare:

    Peste 40 de pompieri cu şapte autospeciale, jandarmi, poliţişti şi medici de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila au fost mobilizaţi la locul incendiuluifoto: ISU Brăila
Peste 40 de pompieri cu şapte autospeciale, jandarmi, poliţişti şi medici de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila au fost mobilizaţi la locul incendiuluifoto: ISU Brăila

Clipe de groază în Brăila. Două străzi au fost închise pentru ca pompierii să poată acţiona, după ce şase case au luat foc.

Potrivit putătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, colonel Ştefan Stoian, incendiul a fost semnalat duminică în jurul orei 12.10.

Focul a cuprins iniţial o casă situată pe strada Teodor Aman, după care s-a extins la alte cinci case, situate atât pe această arteră, cât şi pe o stradă învecinată, strada Griviţei, scrie news.ro.

Peste 40 de pompieri cu şapte autospeciale, jandarmi, poliţişti şi medici de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila au fost mobilizaţi la locul incendiului, iar poliţiştii au închis cele două străzi pentru ca pompierii să poată acţiona.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în incendiu, însă mai mulți oameni au suferit atacuri de panică atunci când și-au văzut casele cuprinse de flăcări.


    Incendiul a fost semnalat duminică, la prânzfoto: ISU Brăila
Incendiul a fost semnalat duminică, la prânzfoto: ISU Brăila

La această oră, pompierii brăileni au reuşit să stingă flăcările, însă intervin în continuare, căutând în podurile caselor pentru a vedea dacă mai sunt focare.

Pagubele sunt foarte mari şi urmează să fie stabilite exact în urma unei anchete. Deocamdată, nu se ştie de la ce a pornit incendiul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net