Iată cum va fi vremea săptămâna aceasta!

Ultima actualizare:

    Vremea se încălzește, iar miercuri vor fi până la 33 de grade Celsius
Vremea se încălzește, iar miercuri vor fi până la 33 de grade Celsius

Temperaturi de vară, în următoarele zile! Meteorologii spun că vremea se încălzeşte de la o zi la alta, astfel că la jumătatea săptămânii se vor înregistra până la 33 de grade.

Timpul frumos nu va ține prea mult, pentră că se anunță ploi torenţiale, vijelii însoțite de grindină.

Luni temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în Maramureş şi 28 de grade în extremitatea de sud-vest tarii.

Cerul va fi temporar noros şi, mai ales pe parcursul zilei, vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, local în zonele montane şi în regiunile nordice, pe arii restrânse în centru şi in nord-est şi doar izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla cel mult moderat.

În Capitală vor fi până la 25 de grade Celsius.

Marţi vor fi până la 30 de grade în regiunile sud-vestice și 26 de grade în București, acolo unde cerul va fi variabil.  

Miercuri va fi deosebit de cald pentru prima decadă a lunii mai în cea mai mare parte a ţării.

În cursul zilei ne vom bucura si de o vreme frumoasă, cu cer variabil şi doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în special în zonele de munte.

Seara şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea nordică, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie.

Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor fi importante. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala izolat spre dimineață. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16...17 grade pe Litoral şi 32..33 de grade în Banat.

În București temperatura maximă va fi de 29 de grade.

Joi vremea va fi în general instabilă şi se va răci faţă de zilele precedente, astfel că valorile termice se vor apropia de normalul perioadei, adica de la 18 la 26 grade. Cerul va fi noros şi vor fi averse şi descărcări electrice, local în centrul, estul şi sudul ţării, iar în prima parte a intervalului, pe arii mai restrânse şi în rest.

Vântul va sufla cu intensificari în majoritatea zonelor, dar va avea rabufniri şi în timpul ploilor. Se menţin condiţiile de grindină şi pentru cantităţi de apă mai însemnate.

În weekend, regimul termic va fi apropiat de mediile climatologice ale acestei perioade. Probabilitatea de apariţie a fenomenelor asociate instabilităţii atmosferice va fi mai ridicatăl vineri în regiunile estice şi sud-estice, iar spre sfârşitul intervalului cu precădere în zonele montane şi în jumătatea de vest.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net