E la Terapie Intensivă! Horia Moculescu a fost operat în această dimineaţă

Ultima actualizare:

    Horia Moculescu ne-a spus că Mariana mai doarme la el cel mult o dată pe săptămână
Horia Moculescu ne-a spus că Mariana mai doarme la el cel mult o dată pe săptămână

Compozitorul Horia Moculescu (76 de ani) a fost operat în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Potrivit profesorului Mircea Beuran, intervenţia la colecist a decurs foarte bine.

Duminică dimineaţă, Horia Moculescu a ajuns de urgenţă la spital cu dureri abdominale mari. El a fost adus la Urgenţă de presupusa lui iubită, Alexandra Velniciuc (33 de ani). Compozitorul a fost supus mai multor investigaţii, iar medicii au stabilit că suferă de colecistită (n.r. pietre la colecist).

În această dimineaţă, el a fost operat. „Intervenţia chirurgicală a fost efectuată pe cale laparoscopică. A durat aproximativ 45 de minute. Totul a decurs foarte bine. Pacientul se află acum la Terapie Intensivă şi în câteva zile urmează să fie externat", ne-a declarat chirurgul care l-a operat, prof. dr. Mircea Beuran, şeful secţiei Chirurgie de la Spitalul Floreasca.

Trebuie spus că operaţia lui Moculescu a fost foarte bine pregătită înainte, întrucât exista riscul să apară complicaţii. Potrivit profesorului Beuran, compozitorul are o problemă la inimă, iar, în urmă cu câţiva ani, i s-a montat un stent coronarian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
horoscop png
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net