Guvernul dă pe mâna procurorilor conducerea de la Floreasca

Ultima actualizare:

    Barocamera aparefuncțională în acte din 20 aprilie 2016, când a fost ianugurată de formă
Barocamera aparefuncțională în acte din 20 aprilie 2016, când a fost ianugurată de formă

Au anunțat cu mare pompă inaugurarea secției performate de Arși de la Spitalul Floreasca, însă, în realitate era închisă. Asta a anunțat în urmă cu o lună fostul minstru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, care a arătat cu degetul spre conducerea clincii. Guvernul nu a stat cu mâinile-n sân și a sesizat procurorii.

Plângerea a fost făcută la Judecătoria Sectorului 1 pentru întocmirea nereală a procesului-verbal de punere în funcţiune a barocamerei de la Unitatea de Arşi a Spitalului Floreasca şi pentru plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL.

În sesizare este precizat faptul că verificările Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii confirmă că Secţia de Arşi de la Floreasca nu este încă pe deplin funcţională.

”Concluziile acestui control sunt că Unitatea de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă nu este încă funcţională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului şi a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni”, se arată într-un comunicat al Guvernului remis News.ro.

Barocamera a costat 3,4 milioane de lei

Barocamera Secţiei de arşi a costat 3,4 milioane de lei şi a fost achitată în 10 zile de livrare, nefiind nici funcţională, nici instalată, deşi există un proces verbal de punere în funcţiune, menţionează Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

La rândul său, prof. Ioan Lascăr spune că nu putea fi alimentată cu oxigen la presiunea necesară şi invocă un incident cu o instalaţie similară mai veche, când un pacient a fost carbonizat din cauza unor deficienţe de funcţionare.

Echipamentele, fără garanţie înainte de utilizare

Raportul Corpului de Control mai arată că echipamentele pentru secţia de arşi au fost achiziţionate cu un termen de garanţie scurt, de numai 12 luni, care s-a scurs înainte ca aparatura să fie utilizată efectiv.

Asta cu excepţia celei din blocul operator, unde au fost făcute 116 intervenţii chirurgicale în perioada noiembrie 2015-martie 2016.

Furnizorul este apropiat al lui Oprescu

Furnizor este firma Gemedica SRL, deţinută de Cătălin Galea, un apropiat al lui Sorin Oprescu. Cei doi au împreună Clinica Medicală "Academica".

Barocamera a fost furnizată în 3 decembrie 2013 şi a fost achitată în 13 decembrie, raportul menţionând că aparent sunt respectate prevederile legale conform cărora plata trebuie făcută în baza unor documente, dar acestea sunt de fapt nereale, "barocamera nefiind pusă în funcţiune de furnizor" şi că, în consecinţă, aceasta nu trebuia achitată.

Din punctul de vedere al Corpului de control, persoanele responsabile în acest caz sunt managerul unităţii sanitare şi persoanele care au semnat procesul-verbal de punere în funcţiune.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net