Gregorian Bivolaru vrea să fie judecat din nou

Ultima actualizare:

    În luna februarie a acestui an,  Gregorian Bivolaru a fost prins de poliţia franceză în Paris
În luna februarie a acestui an, Gregorian Bivolaru a fost prins de poliţia franceză în Paris

Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, consideră nedreaptă sentința instanțelor românești și cere redeschiderea procesului. „Guru” a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare pentru trafic de persoane și relații sexuale cu un minor. Însă, Bivolaru vrea reluarea acțiunii în instanță, deoarece a fost judecat în lipsă și nu s-a putut apăra.

Liderul spiritual al MISA a deschis un nou dosar pe rolul Tribunalului Sibiu, care a fost înregistrat la data de 2 august. El cere rejudecarea cauzei care i-a pătat imaginea și care i-a adus o condamnare de șase ani de închisoare cu executare. „Guru” face referire la condamnarea definitivă dispusă în iunie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori. Deși fusese achitat în aprilie 2012 de Tribunalul Sibiu, instanța supremă a anulat sentința de la Sibiu și a dispus rejudecarea dosarului. Reluarea procesului i-a adus atunci o condamnare definitivă.

Acum, Bivolaru vrea să fie judecat din nou, pe motiv că nu a avut ocazia să se apere. El a fugit din țară înainte de a primi sentința și s-a refugiat în Suedia. Fondatorul MISA a fost prins, însă, în Franța, la 26 februarie acest an. El a fost reținut de poliția franceză și prezentat instanțelor de judecată, deoarece figura pe lista celor mai căutați infractori din lume. „Guru” a fost adus în România sub escortă, la 22 iulie, după ce magistrații francezi au fost de acord cu extrădarea sa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
sare epsom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net