Ghiulbenghian, condamnat la patru ani de închisoare

Ultima actualizare:

    Florin Ghilubenghian i-a denunțat la DNA pe Traian Băsescu și pe Crin Antonescu
Florin Ghilubenghian i-a denunțat la DNA pe Traian Băsescu și pe Crin Antonescu

Florin Ghiulbenghian, președintele Fundației EurHONEST, a fost condamnat la patru ani de închisoare penntru înșelăciune de Judecătoria Sectorului 1, a anunțat chiar el, sâmbătă, pe contul său de Facebook.

„În sfârșit, am intrat și eu în rândul lumii civilizate, ieri (n.r. vineri, 6 mai) mi-am luat prima condamnare. Doar la fond, din păcate. Și extrem de mică față de ceea ce îmi promiseseră băieții de la SRI, doar 4 ani în loc de cei minim 7, asta chiar mi se pare o bătaie de joc din partea lor, devine prea ușor să fiu achitat la apel, deja jocul parcă nu mai prezintă mare interes pentru mine.

Așa că trebuie să continui ceea ce fac, poate-poate se motivează până la apel și îmi mai inventează ceva, că Măgurenii deja au început să ciripească despre unii, despre alții, și materiale mai am destule și despre acei unii dar și despre alții... mai ales despre alții...”, a scris Ghiulbenghian pe pagina sa de Facebook.

Avocatul Florin Ghiulbenghian și Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu,  s-au făcut remarcați în ultimele luni prin denunțurile la DNA împotriva mai multor persoane publice.

Florin Ghiulbenghian a depus și semnat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) un denunț pe numele fostului președinte al României, Traian Băsescu, al fostului procuror-șef al DNA, Daniel Morar, și al fostului președinte al PNL, Crin Antonescu.

Potrivit denunțului, fostul președinte al PNL Crin Antonescu ar fi negociat cu Traian Băsescu pentru a scăpa de un dosar care privea emiterea ilegală a unui titlu de proprietate pe o suprafață din Parcul Herăstrău.

Traian Băsescu ar fi negociat cu Crin Antonescu „o tăcere timp de un an de zile” din partea liberalului în schimbul închiderii unui dosar aflat la DNA și legat de retrocedarea unui teren de 70.000 de metri pătrați.

Ghiulbenghian a susținut, la Antena 3, că Antonescu a găsit „probe care arătau că în 2000, Crin Antonescu semnează titlurile de proprietate”. Problema este că Antonescu ”a semnat contrar avizului juridic și, mai mult, acest teren era proprietate a statului. Și este o ilegalitate flagrantă”.

„Cel care ne-a ajutat extrem de mult să dovedim falsurile comise de Crin Antonescu a fost Andrei Chiliman”, susține Florin Ghiulbenghian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
statie de metrou pixabay jpg
fabrica pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net