Fumăm pe trotuar şi scoatem mai mulţi bani din buzunar?

Ultima actualizare:

    Trotuarele din fața  cluburilor și barurilor  sunt pline de “grupuri  organizate” de fumători
Trotuarele din fața cluburilor și barurilor sunt pline de “grupuri organizate” de fumători

Viciul le dă serios de furcă fumătorilor! După ce că nu mai au voie să-şi aprindă ţigările la voia întâmplării, vor scoate şi mai mulţi bani din buzunare pentru tutun.

Acciza la tutun se majorează, de vineri (1 aprilie), cu 4,7%, de la 314 lei la 329 lei/mia de ţigarete, ceea ce ar putea conduce la o scumpire cu câteva zeci de bani/pachet. Vestea vine la scurt timp după ce legea antifumat a intrat în vigoare, şi îi sancţionează aspru pe toţi cei care îşi aprind ţigările în spaţiile publice. Au ieşit în stradă fumătorii, dar nemulţumiţi de această lege sunt şi patronii, care îşi văd afacerile în picaj. Mulţi s-au plâns că majoritatea clienţilor pleacă fără să plătească, sub pretext că ies afară la fumat, astfel că autorităţile iau acum în calcul o „îndulcire” a legii antifumat.Aleşii sunt de acord că legea este cam aspră şi propun acum amendamente potrivit cărora spaţiile închise în care nu se poate fuma sunt doar cele cu pereţi de jur împrejur şi nu cele cu minimum doi pereţi, cum este în prezent.Aprilie nu vine însă numai cu veşti proaste. În curând, vom plăti facturi mai mici la curent, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat o reducere de aproximativ 2,4% a facturii finale la energia electrică pentru consumatorii casnici.Veşti bune şi pentru cei care vor să dea o raită la munte, începând din acest weekend. Cel mai înalt drum rutier din ţara noastră, Transalpina, va fi redeschis de 1 aprilie circulaţiei. Însă, cu o singură condiţie: vremea să fie frumoasă şi să nu mai existe zăpadă pe carosabil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
bani pensie jpg
parlament1 jpg
Al Di Meola  jpg
ananas rubyglow jpg
Avion cargo Boeing 747   800 shutterstock 527865682 jpg
casatorie creier jpg
valuri de 10 metri frutuna pe mare jpeg
ed dwight profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net