FOTO 130 de militari aleargă spre Alba Iulia. Ei vor desena o stea pe harta țării

Ultima actualizare:

    Zeci de militari aleargă pentru răniții de război și pentru veterani
Zeci de militari aleargă pentru răniții de război și pentru veterani

Respect! Un grup de 130 de militari, din 24 de garnizoane din toată țara fac ceva nemaipomenit și impresionant. Au plecat din toate colțurile țării, în pas alergător și vor ajunge în același timp la Alba Iulia în 1 Decembrie. Traseele lor vor desena o stea pe harta țării.

Ei şi-au propus ca, prin efortul lor, să trimită cel puţin un luptător rănit în teatrele de operaţii din Afghanistan sau Irak la ediţia viitoare a Jocurilor Paralimpice.

Traseele pe care aleargă militarii vor forma pe harta țării o imensă stea.

Proiectul are drept scop să aducă în atenţia societăţii civile respectul şi preţuirea care se cuvin veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi ca urmare a participării la acţiuni militare.

Sunt echipe de voluntari din 24 de unități militare, din Babadag, Galaţi, Iaşi, Piatra-Neamţ, Focşani, Buzău, Vatra Dornei, Miercurea Ciuc, Şimleul Silvaniei, Bistriţa, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Braşov, Făgăraş, Cincu, Sibiu, Zalău, Cluj, Timişoara, Arad, Deva, Bucureşti, Curtea de Argeş şi Craiova.

Dacă vedeți oameni în toată firea alergând cu tricolorul în mâini, să știți că sunt militarii care vor să își ajute colegii răniți sau pe veteran.

Și dumneavoastră o puteți face, aici: http://camarazii.galantom.ro/event-projects/view?id=199



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cele trei zile din calendar cu încărcătură negativă, foto Shutterstock jpg
Telecabina  Foto Info Poiana Brasov jpg
viscol jpg
Revelion 2 jpg
preturi webp
lupi haita adobestock jpg
shaman 2837843 1280 jpg
Petarde FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net