Fiul de diplomat care și-a ucis iubita și un pensionar a fost arestat

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cetăţeanul libian care şi-a ucis prietena în vârstă de 24 de ani într-un apartament din Capitală, apoi a plecat din locuinţă şi a înjunghiat mortal un vecin cu care s-a întâlnit pe scara blocului a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Tânărul de 23 de ani, Ahmed Othman, a fost arestat preventiv duminică, după ce cu o seară înainte şi-a înjunghiat cu un cuţit iubita în vârstă de 24 de ani, apoi a plecat din locuinţă.

Surse din rândul anchetatorilor spun că pe scara blocului tânărul s-a întâlnit cu un vecin, căruia i-a cerut o ţigară sau bani pentru ţigări, iar pentru că a refuzat, bărbatul a fost înjunghiat mortal. Tânărul a fost imobilizat de către vecinii din bloc, care au chemat Poliţia, la faţa locului ajungând mai multe echipaje.

Conform surselor citate, când au intrat în locuinţa tânărului anchetatorii au descoperit în apartament cadavrul tinerei.

Tânărul a fost dus la audieri, unde a refuzat să dea declaraţii. El a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost dus la Tribunalul Bucureşti, care a emis mandatul de arestare.

Tânărul ar fi consumator de droguri, iar la momentul comiterii crimelor ar fi fost sub efectul stupefiantelor.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că tânărul este fiul unui oficial din cadrul Ambasadei Libiei la Bucureşti, care ar urma să îşi încheie mandatul. El a venit în România cu tatăl său, înscriindu-se la facultate.

Bărbatul ucis avea 64 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Utilaj puternic jpg
plaja pixabay jpg
Loto. Sursa foto: Impact.ro
lumina sfanta de paste jpeg
masa de paste jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Cum să îți petreci timpul liber pe internet jpg
oua valcea1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net