Femeile ar putea curând predica în bisericile catolice

Ultima actualizare:

    Femeile ar putea predica în biserică, cu condiția de a primi binecuvântarea episcopuluifoto: 123 RF
Femeile ar putea predica în biserică, cu condiția de a primi binecuvântarea episcopuluifoto: 123 RF

În Bisericile creștine tradiționale, cea Catolică și deopotrivă cea Ortodoxă, de mai bine de două milenii rolul slujirii preoțești, inclusiv cel al rostirii cuvântului de învățătură, este apanajul bărbaților. Lucrurile s-ar putea schimba, însă, chiar mai curând decât ne-am imagina. Iar o modificare esențială, cea prin care i-ar fi permis și laicului – deci inclusiv femeii - să predice, este deja invocată în rândul Bisericii Catolice.

Părintele Enzo Bianchi, fondatorul comunității ecumenice din Bose (nordul Italiei), a redactat în chiar prima zi a primăverii un articol ce a trezit atenția multora. Și nu a făcut-o într-un ziar oarecare, ci chiar în „L'Osservatore Romano”, considerat de mulți drept ziarului oficial al Vaticanului. În fapt, în data de 1 martie 2016 „L'Osservatore Romano” a găzduit o serie de articole speciale, reunite sub titlul generic de „Donne, Chiesa, Mondo” („Femeiile, Biserica, Lumea”, n.r.), în care erau trecute în revistă sectoarele în care femeia poate participa activ la viața Bisericii. Iar unul dintre acestea privea și posibilitatea de a predica.   

Fondatorul comunității monahale ecumenice din Bose, Enzo Bianchi, a detaliat în articolul său, care de altfel nu e deloc scurt, condițiile în care laicii și în special femeile ar putea să primească permisiunea să predice în cadrul sfintei liturghii.

Enzo Bianchi și-a intitulat intervenția „Cu trei condiții”, precedată de întrebarea „De ce să nu dăm cuvântul femeilor și bărbaților laici?”. El a inclus în materialul său o evocare a multiplelor voci care s-au ridicat în mod constant pentru a cere „o mai mare apreciere a femeilor în Biserică, o mai mare participare a lor în rândul instituțiilor ce o guvernează și organizează”.

În istoria creștinismului au existat deja asemenea cazuri

Printre altele, părintele Enzo Bianchi reamintește și faptul că Hildegard von Bingen, o călugăriță germană care a trăit în secolul al XI-lea și care a fost declarată recent Doctor al Bisericii, de către Papa Benedict al XVI-lea, a predicat la cererea unor episcopi în diverse catedrale ale Europei, printre ascultătorii săi în epocă numărându-se și Papa Eugen al III-lea.

În ceea ce-i privește pe bărbații laici, Bianchi reamintește cazul celebru al franciscanilor care au primit de la Papa Inocențiu al III-lea, în 1210, aprobarea de a predica, cerându-li-se în schimb să accepte tonsura (ce includea o anume ceremonie și manieră de tundere a părului unui reprezentant al clerului catolic).

În opinia starețului comunității din Bose, un asemenea demers „delicat”, dar materializat deja în istoria Bisericii (Bianchi amintește printre altele și amănuntul conform căruia însuși Isus a vorbit în sinagogă fără a face parte din rândul clerului evreiesc sau al rabinatului, dar a făcut-o cu aprobarea șefilor locali ai sinagogilor – cum ar fi cea de la Nazaret -  și cu ajutorul carismei sale de profet, ce l-a impus atenției majorității semenilor săi) ar „valoriza rolul femeii în Biserică”, dar desigur și pe cel „laicilor în general”, a căror formă de participare la viața eclezială ar cunoaște astfel „o schimbare fundamentală”.

Recunoscut fiind faptul că toți creștinii sunt chemați la a da mărturie despre Evanghelia lui Cristos în lume, Bianchi face din nou apel la istoria Bisericii, reamintind că în timpul reformei gregoriene, din secolele X–XII, Papa oferise un „L„officium praedicandi”, care atestă, la începutul celui de-al doilea mileniu al creștinismului, un anume mandat de a predica oferit laicilor, cu anumite condiții.

Mergând mai departe pe firul predicării laice, Enzo Bianchi amintește și despre momentul în care, în anii '70, la scurt timp după încheierea Conciliul Vatican II, Conferința Episcopală Germană i-a cerut Papei Paul al VI-lea ceea ce s-a numit „mandantum praedicandi” (mandat de a predica, n.r.) pentru unii laici (incluzând destule femei), pe care l-a și obținut de altfel pentru o perioadă de opt ani.

Sub conducerea aceluiași papă, Paul al VI-lea, Biserica Catolică a făcut un nou pas înainte, prin directiva specială din 1973, prin care era indicat faptul că laicii, inclusiv femeile, pot rosti omilia din cadrul slujbei. Cu condiția primordială ca cei ce urmau să vorbească să întrunească acel mandat special de a predica primit din partea unui episcop și să dețină carisma și pregătirea necesară de a vorbi despre credința creștină. Apoi, a doua condiție se referă la faptul că predica are loc de obicei în cadrul unei acțiuni oficiale de cult, ceea ce impune prezența unui preot catolic ce prezidează Euharistia.

În cele din urmă, „credincioșii chemați să predice, bărbat sau femeie, trebuie să facă acest lucru cu conștiința clară a faptului că dețin un dar pe care sunt dispuși să-l împartă și cu alte persoane, primind în acest sens și o binecuvântare specială din partea episcopului locului (în mod public episcopul își va întinde brațele asupra ei, într-un gest de un simbolism aparte)”.

Pe de altă parte, la cel mai recent Sinod al Episcopilor Catolici desfășurat în toamna anului trecut, la Vatican, pe tema familiei, episcopul canadian Paul-André Durocher, arhiepiscop de Gatineau, a invocat posibilitatea sporirii numărului femeilor în structurile bisericești, dar și deschiderea accesului acestora la diaconatul permanent. Până în prezent, laicilor li se permite, în cadrul liturghiei, citirea unora dintre lecturile zilei sau a principalului set de rugăciuni comune ale credincioșilor.

Enzo Bianchi este un cunoscut, dar și controversat, preot catolic contemporan, fiind numit acum doi ani, de către Papa Francisc, drept consultant al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. La începutul acestui an în mediile ecleziale romane a circulat informația, neconfirmată desigur, că numele său s-ar afla pe lista viitorilor cardinali ai Bisericii Romane pe care Papa Francisc îi va crea la următorul Consistoriu, a cărui dată nu a fost încă fixată. 

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Bloc apartament fatada Bucuresti locuinta FOTO Shutterstock
bani pensie jpg
parlament1 jpg
Al Di Meola  jpg
ananas rubyglow jpg
Avion cargo Boeing 747   800 shutterstock 527865682 jpg
casatorie creier jpg
valuri de 10 metri frutuna pe mare jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net