Familie de sirieni, fugită de la concursul de șah

Ultima actualizare:

    Sirienii nu disperați să părăsească zona de conflict
Sirienii nu disperați să părăsească zona de conflict

Cinci membri ai unei familii de sirieni veniţi la Iaşi pentru Campionatul Mondial Şcolar de şah au daţi dispăruţi de către organizatori. Polițiștii îi caută.

UPDATE, ora 10.00

Familia de sirieni a fost găsită în Austria, unde ar fi ajuns în condiții legale. Aceasta avea viză pentru România până la sfârșitul lunii aprilie.

Este vorba despre doi adulţi şi trei copii, care au abandonat competiţia şi au renunţat la cazarea de la hotel , unde erau găzduiţi pe perioada turneului.

”Cele cinci persoane au viză de şedere în România pe tot parcursul concursului. Nu putem vorbi de o dispariţie, ei puteau pleca oricând în acest interval. Se pot plimba fără probleme. Vom face verificări”, a spus Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.

La rândul său, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat pentru news.ro că este posibil ca sirienii să fi părăsit deja oraşul şi că nu este exclus ca aceştia să ceară azil politic, pe fondul situaţiei tensionate din ţara lor natală.

"S-au decazat, au renunţat şi la concurs, este posibil să ceară azil politic. Îi vom vedea probabil pe la vreo ambasadă”, a afirmat edilul Mihai Chirica.

Campionatul Mondial Şcolar de şah are loc la Iaşi în perioada 22-30 aprilie, la competiţie fiind prezenţi 571 de copii din 41 de ţări.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net