Familia unei românce moarte în Italia: «A presimţit că se va întâmpla ceva rău»

Ultima actualizare:

    Numărul românilor morţi sau răniţi în cutremurul din Italia creşte de la oră la oră Foto: AFP
Numărul românilor morţi sau răniţi în cutremurul din Italia creşte de la oră la oră Foto: AFP

Durere fără margini într-un sat din Dolj. De miercuri dimineaţă, de când au aflat de cutremurul care a distrus Italia, bătrânii Ion şi Rina Dăogaru n-au stins televizorul. Ţin telefonul în mână şi aşteaptă un semn despre nepoata lor, Aurelia, plecată în ţară străină după alesul inimii. Femeia şi soţul ei, Fabio, şi-au găsit sfârşitul sub dărâmături, dar bunicii n-au aflat încă şi nimeni nu are curajul să le spună.

Peste 250 de oameni au murit sub dărâmături în urma seismului cu magnitudine de 6,2 pe Richter care a lovit centrul Italiei miercuri dimineaţa, la ora 3.36. Şi numărul victimelor creşte de la oră la oră. Printre aceştia, cinci români au avut parte de acelaşi sfârşit tragic. Aurelia Dăogaru, în vârstă de 36 de ani, din comuna doljeană Malu Mare, şi soţul ei, Fabio Graziano şi-au pierdut viaţa în cutremurul din Italia, în timp ce fiul lor de 9 ani a fost scos din moloz şi este în stare bună. Copilul a fost luat de bunicii din partea tatălui. Reporterii „Adevărul“ au mers acasă la rudele Aureliei, în Dolj.

Aurelia Dăogaru şi-a găsit sfârşitul sub dărâmături, alături de soţul ei  italian
Aurelia Dăogaru şi-a găsit sfârşitul sub dărâmături, alături de soţul ei italian

„Nu mi-a venit să cred când am aflat. Am sperat până în ultimul moment să fie găsiţi în viaţă. Mama Aureliei a plecat în ziua când a avut loc cutremurul. A avut o presimţire că s-a întâmplat ceva rău cu toată familia. Aurelia a plecat în Italia în urmă cu 12 ani şi era căsătorită cu un inginer care lucra la Departamentul de dezastre. Erau fericiţi şi se iubeau nespus de mult. Noi suntem devastaţi de durere“, a povestit Florica Dăogaru, mătuşa Aureliei.

Bunicii Aureliei nu ştiu că nepoata lor a murit. Bătrânii au aflat doar că tânăra este dispărută alături de soţul său. „A venit nepoata mea de dimineaţă şi mi-a spus că Anca şi Fabio sunt daţi dispăruţi, iar copilul a fost găsit. Nepoata mea îşi dorea să îşi facă o casă aici, în Malu Mare, şi să vină să stea cu toată familia”, au povestit Ion şi Rina Dăogaru, bunicii Aureliei.Mama şi fratele Aureliei au plecat în Italia imediat cum au aflat că în zona unde locuia Aurelia cu soţul şi copilul a avut loc un cutremur. „Cu o săptămână înainte de această tragedie parcă am avut o presimţire că o să se întâmple ceva rău. Fratele meu a vorbit la telefon cu Aurelia şi era liniştită şi fericită, dar parcă ceva în adâncul sufletului îmi spunea că o să urmeze o tragedie. Acum am aflat ce s-a întâmplat şi nu îmi vine să cred. Parcă trăiesc un coşmar din care vreau să mă trezesc, dar nu pot“, a povestit unchiul Aureliei Dăogaru.

Constantin Ahergheligiţei
Constantin Ahergheligiţei

Încă o familie din Adăşeni, judeţul Botoşani, îşi plânge morţii. Rudele au fost anunţate de decesul lui Constantin Ahergheligiţei (29 de ani), un alt tânăr care lucra în Italia de doar o lună, conform botoşaninews.ro. El nu e singura victimă din judeţ. Şi Maricica Iosub, de 39 de ani, din comnuna Avrămeni, a fost găsită moartă sub pat, în locuinţa în care stătea în Amatrice. Mânată de sărăcie, ea plecase în “Cizmă” în urmă cu 15 ani şi-şi făcuse o viaţă frumoasă acolo, spun vecinii. Provenea dintr-o familie cu şase copii, trei băieţi şi trei fete. Trăia, aşa cum spune tatăl ei din Avrămeni, alături de iubitul ei italian. O soră şi un frate ai femeii erau stabiliţi de asemenea de mai mulţi ani în Italia. Când au aflat de tragedia de la Amatrice, au plecat să-şi caute sora.

Maricica Iosub
Maricica Iosub

Au ajuns miercuri la intrarea în localitate şi au fost nevoiţi să aştepte cu sufletul la gură măcar o veste de la Maria sau de la italianul alături de care trăia. În acel moment, Maricica a fost dată dispărută. „Şi băiatul, şi fata, s-au dus să o caute. Dar nu i-a lăsat să o caute cei care salvau şi căutau răniţi. Nu ştiau nimic de ea. Nici la telefon nu răspundea, nimic. Ceilalţi doi copii ai mei au scăpat, una dintre fete este în Roma. Dar de Maria nu se ştia nimic“, spune Constantin Iosub, tatăl Maricicăi, pentru adevărul.ro. Abia joi, către ora prânzului, echipele de salvare au reuşit să găsească trupul Mariei Iosub. Murise încă din acea noapte fatidică, zdrobită de casa în care locuia.

Emanuela Bararu
Emanuela Bararu

Din aceeaşi comună e şi Emanuela Bararu, de 21 de ani. Ea a scăpat cu viaţă, dar se află internată în spital şi nu se cunoaşte cu exactitate starea sa. „Emanuela Bararu a fost salvată de sub dărâmături, alături de copilaşul ei, şi este în spital. Iniţial s-a crezut că soţul său nu a supravieţuit, dar se pare că şi acesta este la spital”, a declarat Ioan Bucătariu, primarul comunei. Şi cumnata ei, Angela Bararu, se află în spital, după ce fusese dată iniţial dispărută.

Printre românii dispăruţi în Italia se află o româncă în vârstă de 45 de ani, Aura Popa, şi fiica acesteia, Angela Aurora, în vârstă de 12 ani, scrie presa italiană, precizând că soţul româncei, italianul Giacomo Dell’Otto, de 52 de ani, este decedat. Familia locuia în Sezze, dar în noaptea cutremurului cei trei erau la proprietatea lor din Amatrice.

Toţi au sperat la o viaţă mai bună, dar şi-au frânt aripile sub cărămizi şi moloz!

MAE: 5 morţi şi 11 dispăruţi

Numărul românilor care au avut de suferit după cutremurul din Italia a crescut ieri. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul a cinci cetăţeni români în urma seismului din 24 august. De asemenea, numărul românilor daţi dispăruţi a crescut la 11. ”Echipa consulară mobilă aflată pe teren acţionează în coordonare cu autorităţile italiene şi întreprinde toate demersurile necesare pentru a stabili dacă printre victime se află şi alţi cetăţeni români. Pentru asistenţă consulară sunaţi la: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039)  051 5872209”, informează MAE.

Miracol! Scoasă vie după 17 ore.

„E vie! Giulia trăieşte!”, au fost primele cuvinte ale pompierilor după ce au reuşit cu greu să decoperteze zona unde zăcea de 17 ore micuţa de 10 ani. Unda de şoc a cutremurului a proiectat-o între pereţii care s-au năruit şi fetiţa a fost prinsă cu capul în jos. Aşa au găsit-o pompierii. „E un miracol. 90% din persoanele pe care le recuperăm de sub dărâmături sunt moarte. E îngrozitor”, a declarat, pentru La Republicca, pompierul Danilo Dionisi. Ieri, şi un bebeluş de opt luni a fost scos viu dintre dărâmături.

România, pe lista ţărilor predispuse la dezastre naturale.

Potrivit unui raport al World Risk Report din 2015, din datele strânse din 173 de ţări în ceea ce priveşte cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele şi creşteri ale nivelului apelor mării, Italia este una din ţările predispuse la dezastre naturale, cu un coeficient de 4,88%. Atenţie, însă! România se află înaintea Italiei, cu un risc de dezastre naturale de 6,61%, clasându-se printre ţările fruntaşe la acest capitol. În Europa, Albania (10,01%) este pe primul loc, urmată de Olanda (8,76%), Serbia (7,53%) şi Grecia (7,36%).

Peste 300 de seisme în doar 24 de ore

Jale şi disperare! Bilanţul victimelor în orăşelul de aproape 2.000 de suflete, Amatrice, a ajuns la 200 de morţi. Însă numărul lor creşte cu fiecare clipă. Dintre cei peste 280 de oameni decedaţi în Amatrice, Pescara del Tronto, Arquata del Tronto, Norcia şi Accumoli doar 241 au fost salvaţi. Cutremurul de miercuri, 24 august, de la ora 3.36, a transformat hotelul Roma din Amatrice într-un mormânt pentru 70 de turişti. Doar 7 trupuri neînsufleţite au putut fi scoase dintre ruine.

Ambulanţieri din toată Italia au venit în zona sinistrată, unde sunt în prezent peste 30 de elicoptere, 50 de spitale ambulanţe, 120 de buldozere, 300 de maşini de teren şi zeci de tone de ajutoare pentru sinistraţi. 2.500 de oameni au rămas fără locuinţe, iar premierul Matteo Renzi propune un ajutor guvernamental pentru victime.

Nu mai puţin de 300 de seisme de intensitate medie s-au produs în ultimele 24 de ore. Serviciile de pompieri, poliţiştii şi personalul medical au început un maraton de salvare. Mulţi dintre ei nu au dormit de 36 de ore şi abia se mai ţin pe picioare, dar continuă să se lupte cu molozul. Poate acolo în adâncuri mai sunt oameni vii.

Autorităţile locale se aşteaptă ca bilanţul să se apropie de o mie, după ce linia roşie dedicată victimelor cutremurului a fost blocată câteva ore de persoane care îşi căutau rudele pe listele de sinistraţi. Mii de donatori de sânge au făcut cozi pentru a-i ajuta pe răniţi. Medicii din spitalele din Roma şi Lazio au renunţat la concedii şi zile libere şi sunt de 24 de ore la căpătâiul victimelor. Oamenii dorm sub cerul liber, pentru că pământul nu s-a liniştit încă. O fetiţă de opt ani a fost scoasă moartă dintre dărâmături după ce şi-a pierdut viaţa protejând-o cu propriul trup pe sora ei mai mică. O familie de pensionari a fost recuperată de sub muntele de moloz după ce au murit îmbrăţişaţi.

Click spune 

  • Amatrice, localitatea distrusă de cutremur, era o aşezare pitorească preferată de locuitorii Romei care voiau să se bucure de răcoarea muntelui în timpul verii.
  • În acest oraş a fost creat amatriciana, unul dintre sosurile favorite de paste din Italia. 
  • Când s-a produs cutremurul, la ora locală 3.36 (4.36 ora României), zona era plină de turişti. Trei minute mai târziu, ceasul din oraş, care datează din secolul al XIII-lea, s-a oprit. 
  • Seismul de la 24 august 2016 a fost copia fidelă a unui alt seism atestat istoric în localitate în anul 1639, de istoricul Andrea Tertulliani. Acesta a fost urmat de un alt dezastru, în 1703, apoi a fost “linişte” până în 1997, când pământul s-a zgâlţâit în regiunea Umbria.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net