Elena Udrea, în Parlament: "Mi-au luat sutienul şi m-au dus într-o cameră de trei metri pătraţi"

Ultima actualizare:

    Elena Udrea şi-a îndemnat colegii să nu aprobe cererea DNA de arestare preventivă, în dosarul "Gala Bute"Foto: arhivă personală
Elena Udrea şi-a îndemnat colegii să nu aprobe cererea DNA de arestare preventivă, în dosarul "Gala Bute"Foto: arhivă personală

Elena Udrea a mers, luni, în plenul Camerei Deputaților, unde politicienii dezbat şi votează cererile Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a urmăririi penale şi a arestării ei preventive în dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a ţinut un discurs destul de dur în Camera Deputaţilor, prin care a încercat să-şi convingă colegii să nu aprobe arestarea ei preventivă în dosarul "Gala Bute". "Blonda de la Cotroceni" a început prin a explica ce condiţii inumane erau în arestul Capitalei, acolo unde a fost închisă, săptămâna trecută.

"Mi-au luat sutienul, am fost dusă într-o cameră de trei metri pătraţi, cu paturi suprapuse, pereţi scorojiţi şi veceu turcesc. Îl acopeream noaptea, ca să nu vină şobolanii. Nu aveam foehn, puteai răci, puteai face meningită", a spus Elena Udrea, în plenul Camera Deputaţilor.

De asemenea, Elena Udrea şi-a "certat" colegii care au aprobat arestarea ei preventivă, fiind de părere că era suficientă încuviinţarea urmăririi penale. Fostul ministru se simte "o ţintă" şi a încercat să arate că orice poate fi în locul ei, dacă "Justiţia va fi în continuare apanajul exclusiv al unei persoane sau al unei instituţii".

Elena Udrea recunoaşte: "Am fost turnată de prietena mea"

Fostul ministru şi-a îndemnat colegii să nu aprobe cererea DNA de arestare preventivă, ci doar pe aceea de urmărire penală. Ea a mărturisit, în discursul ţinut în Parlament, că a fost turnată de prietena ei."Este evident că sunt o ţintă, sunt vânată sistematic. În ritmul acesta, o să ne vedem din două în două săptămâni. Multe dintre aceste acuzaţii sunt minciuni. Cei care fac denunţuri la adresa mea pleacă acasă, cei care nu fac, stau în arest. Cererea de arestare de astăzi se bazează pe denunţuri, unul chiar al prietenei mele, care a turnat împotriva mea, fosta sefa a Companiei naţionale de Investitii (n.r Ana Maria Topoliceanu)".

Elena Udrea se declară împotriva măsurii arestării preventive

Elena Udrea a declarat, în Parlament, că arestarea preventivă este, de multe ori, o măsură inutilă, nu doar în cazul ei, ci şi al altor persoane anchetate în diverse dosare.

"Arestul preventiv este o pârghie de forţare similară cu tortura. Trebuie să oprim ca arestarea preventivă să devină o practica. S-a ajuns ca actul de justiţie să fie apanajul unei persoane sau unei institutii. Într-o ţară de vinovaţi, cu o clasă politică deja compromisă, e periculos să laşi doi oameni să decidă cine rămâne în politică", a mai susţinut Elena Udrea.

Spre sfârşitul discursului, Elena Udrea şi-a îndemnat colegii să facă "ce vă dictează conştiinţa". "Cred că trebuie să începem să ne comportam responsabil. Faceţi ce credeţi că trebuie să facă Parlamentul, modificaţi Codul Penal şi cel de Procedură Penală, astfel încât ceea ce se întâmplă în cazul meu să nu mai fie posibil. Opt cereri de avizare către Parlament, în doar două săptămâni, arată că ceva nu e în regulă cu sistemul", a încheiat ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net