El va construi un cuptor de pâine în centrul oraşului

Ultima actualizare:

    Daniel Leş, un olar  cu suflet mare
Daniel Leş, un olar cu suflet mare

Ca pe vremuri! Olarul Daniel Leş încearcă să reînvie, la Baia Sprie (Maramureş), o tradiţie mai puţin obişnuită: un cuptor de pâine în centrul oraşului. Cu ani în urmă, gospodinele veneau să coacă pâinea din aluatul pe care îl făceau acasă, scrie adevarul.ro.

„Am un proiect cu primăria, iar cuptorul va fi făcut din banii mei. Omul poate veni cu aluatul, ca să-şi facă pâinea acolo. În acest fel, o să legăm comunitatea”, speră Leş. Investiţia va fi de 20.000 de euro, iar ideea i-a venit olarului după ce a jucat într-o reclamă la un cuptor cu microunde, filmată în Coreea de Sud. “O să am o listă cu familiile sărace, care nu pot să-şi permită o pâine, şi o listă cu cei bogaţi”, explică Daniel Leş. Potrivit proiectului, cei care vor cumpăra o pâine de la cuptorul respectiv vor mai plăti una pentru nevoiaşi. Olarul mai spune că va folosi cuptorul şi ca un punct de atracţie pentru turişti.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
curte jpg
femeie cu par alb jpg
dimineata pexels jpg
BeFunky collage   2025 12 12T204212 896 jpg
image png
el hierro istock jpg
drumul mortii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net